home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

colecţii

expoziţii virtuale

50 de ani de la naşterea lui Dragomir Hurmuzescu – documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale

Dedicată vieţii şi activităţii savantului

român, expoziția 150 de ani de la naşterea lui Dragomir Hurmuzescu – documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale prezintă publicului documente de arhivă, fotografii şi file din presa vremii (Cabinetul Periodice Româneşti Vechi, Cabinetul Foto, Arhiva Istorică).

Evenimentul face parte din seria de manifestări Luna Dragomir Hurmuzescu, desfăşurate în întreaga ţară în perioada 13 februarie – 13 martie 2015.

Fizician strălucit, deţinător al mai multor brevete de invenţii, fondator al radiofoniei şi al învățământului electrotehnic din România, Dragomir Hurmuzescu (1865-1954) şi-a susţinut doctoratul în fizică la Universitatea Sorbona, în perioada 1887-1896, în laboratorul de cercetări al profesorului Gabriel Lippman, unde i-a avut drept colegi pe Louis Benoist şi Maria Salomeea Sklodowska (Marie Curie).

La vârsta de 30 de ani, Hurmuzescu construieşte, împreună cu Louis Benoist, un electroscop, cu care realizează măsurarea razelor X, cunoscut în lume sub numele de Electroscopul lui Hurmuzescu, fiind prezent, mai bine de un sfert de veac, în mai toate laboratoarele de radiologie din lume.

În data de 10 iunie 1896, Hurmuzescu popularizează, la Societatea de Fizică din Bucureşti, descoperirea lui W.C. Röntgen.

Dragomir Hurmuzescu a fost membru al Societăţii Franceze de Fizică, al Comitetului Savanţilor Străinii din Franța şi al Societăţii Fizicienilor din Germania. În 1910 participă la Congresul Mondial de Radiologie de la Bruxelles, când prezidează una dintre şedinţe, onoare de care s-au mai bucurat Marie Curie, Ernest Rutherford şi Svante Arrhenius. La 21 mai 1916 este ales membru al Academiei Române, dar este exclus în 1948, din motive politice. După 1990 Academia Română îl repune în drepturi.

În calitate de profesor universitar, iniţial la Iaşi, iar apoi la Bucureşti, a pus bazele şi a condus instituţii fundamentale de cercetare, de învăţământ superior şi mass-media.

A publicat 38 de lucrări ştiinţifice, majoritatea în reviste de prestigiu (Annales de Physique, Journal de Physique, Revue Generale d’Electrisite, Archives des Sciences Physiques, Bulletin Scientifique de L’Academie Roumaine).

Din 1920, se dedică modernizării Institutului Electrotehnic din Bucureşti, devenind directorul acestuia. Împreună cu inginerul Emil Petraşcu, face primele experimente din România privind transmisia prin telegrafie fără fir.

În 1924, sub conducerea sa, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost deschis primul post de emisie radiofonică din ţară. În 1925 este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care permitea audiţia unor emisiuni publice. În 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune, care la 1 noiembrie 1928 difuza prima emisiune cu anunţul: Alo, alo, aici Radio Bucureşti, moment care inaugura postul naţional de radio. Cu această ocazie, Hurmuzescu a rostit un discurs în care afirma: „Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând până la coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând va deveni un criteriu de judecată a gradului de desvoltare a unui popor”.

Se retrage din viaţa activă în 1937. În 1965, la împlinirea a 100 de anii de la naştere, UNESCO a propus omagierea marelui savant român.