home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

colecţii

achiziţii recente

Cultura monastică ortodoxă la români

Cultura monastică ortodoxă la români: (o privire istorică) / ed. alcătuită de Radu Lungu. Bucureşti: Paideia, 2020. 416, [2] p.: il. ISBN 978-606-748-364-2 (Emblematic) (BNaR IV 111.872)

Cultura monastică ortodoxă la români: (o privire istorică) este o carte care explică din punct de vedere istoric cum au apărut mănăstirile și prefacerile lor în timp atât structural, cât și funcțional. Dar mai ales, vorbește despre viața monastică a călugărilor români și detaliile ei canonice, obiceiurile distinctive și particularitățile ei excepționale.

Volumul se deschide cu un scurt istoric al monahismului și al întemeietorilor acestuia: Sfântul Antonie cel Mare (aprox. 251−356), considerat întemeietorul monahismului eremitic (anahoretic), și Sfântul Pahomie (287−347), întemeietorul monahismului cu formă de viață chinovială (cenobitică), căreia îi dă o viață organizată. Urmează apoi o prezentare a vieții monahale ortodoxe românești în care se pune accentul pe isihasmul românesc și pe contribuția extraordinară a Sfântului Paisie Velicikovski la dăinurea acestei căi de viață. Sunt descrise modurile de viețuire chinovial – mănăstiri „de obște” și idioritmic – mănăstiri „de sine” și, de asemenea, este evidențiată menirea, rosturile și însișirile mănăstirilor ortodoxe românești. Autorul scoate în evidență contribuția monahismului ortodox românesc la promovarea culturii și artei românești: miniaturi și manuscrise, tipărirea de cărți bisericești (opere religioase, scrieri hagiografice), opere juridice, istorice, politice și morale, scrise de monahi, dar și opere de arhitectură, pictură, iconografie, broderie, muzică ș.a.

Un capitol amplu este dedicat mănăstirilor ortodoxe românești, împărțite pe regiuni. Pentru fiecare dintre mănăstirile selectate, sunt prezentate date privind întemeierea lăcășului mănăstiresc, prefacerile lui de-a lungul timpului, arhitectura acestuia și pictura interioară, dar și rolul lui în promovarea culturii și artei românești. Astfel, avem din Muntenia mănăstirile: Dealu, Curtea de Argeș, Radu-Vodă, Antim, Stavropoleus, Cernica, Pasărea, Căldărușani, Negru-Vodă din Câmpulung Muscel; din Oltenia: mănăstirile Vodița, Tismana, Cozia, Bistrița, Govora, Brâncoveni, Hurezi, Frăsinei; din Moldova Centrală: mănăstirile Neamș, Agapia, „Trei Ierarhi”, Golia; din Moldova de Nord: mănăstirile Dragomirna, „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, Humor, Moldovița, Probota, Putna, Voroneț, Sucevița; din Transilvania: mănăstirile Râmeț, Prislop, Hodoș-Bodrog, Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. Un capitol separat este dedicat românilor și Muntelui Athos, în care se face un istoric al Sfântului Munte și al relațiilor româno-athonite de-a lungul vremii, menționându-se așezămintele românești atonite: schiturile Lacu și Prodromu.

Volumul cuprinde și o anexă cu rețete tradiționale din bucătăria monastică, dar și rețete pe care monahii le prepară atunci când sunt dezlegări la ulei și vin: mâncăruri de legume (borș mănăstiresc, ardei cu sos, pilaf călugăresc, tocană mănăstirească etc.), mâncăruri cu pește și fructe de mare (ciorbă de șalău, sarmale de pește, chifteluțe de pește etc.), aluaturi sărate și dulci (plăcintă cu spanac, cozonac mănăstiresc, melcioșori cu nucă etc.) și rețete mănăstirești de frupt, pentru Ignat și Crăciun (caltaboși mănăstirești) sau preparate ritualice (prescură, colivă etc.).

„«În îndelungata sa istorie, monahismul a fost pe rând universitate a celei mai înalte teologii, armată de elită în răspândirea Evangheliei, bastion inexpugnabil al dreptei credințe în lupta împotriva ereziilor și schismelor, laborator al științelor profane, agoră a filosofiei și gândirii celei mai înaripate, academie a tuturor artelor frumoase, azil pentru străini, dezorientați și învinși, bolniță pentru cei răniți în cursele vieții. Dar mai ales a fost o școală a virtuților, câmp de bătălie pentru aprigul și rafinatul război nevăzut împotriva păcatelor, patimilor și scăderilor naturii umane» – rezumă, prin prisma istoricului creștin, arhimandritul Varlaam Merticariu.” (p. 12)

(Recenzie de Angela Bilcea)