În perioada 15-23 decembrie 2012, la sediul nou la Bibliotecii Naţionale a României (B-dul Unirii nr. 22 - Parter) va avea loc prima ediţie a salonului de carte şi cadouri Bookfest de Crăciun, organizat de Asociaţia Editorilor din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu Biblioteca Naţională a României.
Primul eveniment cultural de amploare va avea loc în 15 decembrie, de la ora 19:00, în Atriumul Bibliotecii Naţionale: concertul Alquimia (chitară flamenco), din cadrul Festivalului Hibernal de Chitară, un proiect al Asociaţiei Kitarodia, în parteneriat cu Biblioteca Naţională.
Festivalul de poveşti pentru copii şi oameni mari, organizat de Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Biblioteca Naţională, se suprapune în mod fericit peste perioada de desfăşurare a Salonului de Carte şi Cadouri Bookfest de Crăciun. Astfel, timp de 9 zile, la Biblioteca Naţională, cei mari şi cei mici vor putea reintra în lumea minunată a copilăriei.
Din programul acestui festival fac parte: spectacolul interactiv de magie cu magicianul Robert, Bella Music Quartet, Kids Magic Show, Three on a Straw (spectacol şi atelier susţinut de Staffan Bjorkslund din Suedia), Atelierul Primii paşi de balet, Alice în sufrageria minunilor (Lumea lui MOMO & Teatrul de sufragerie) şi multe altele.
În Cinematograful de artă organizat în cadrul salonului Bookfest de Crăciun vor putea fi vizionate o serie de documentare şi filme artistice oferite de Ambasada Irlandei la Bucureşti, Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti şi de Centrul Cultural Polonez din Bucureşti. Iată câteva dintre filmele care vor rula: The Pier (Irlanda, 2011, dramă; subtitrat în română), The Kautokeino Rebellion (Norvegia, 2008, dramă; subtitrat în engleză), Once (Irlanda, 2006, dramă/musical; subtitrat în engleză).
Filmele vor rula în zilele de 15-16 şi 22-23 decembrie, la Sala de conferinţe „Mircea Vulcănescu” – Parter (zona dinspre Tribunal).
Bookfest – cel mai important salon de carte din România, ajuns în acest an la a opta ediţie – este organizat din 2006 de Asociaţia Editorilor din România (AER), principala organizaţie patronală din domeniul editorial, ce reuneşte cele mai importante edituri din România. Invitatul de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest a fost în 2012 (perioada 30 mai - 03 iunie) Franţa, publicul având ocazia să se întâlnească cu personalităţi marcante ale culturii contemporane franceze, precum Bernard Pivot, Michel Houellebecq. Circa 90.000 de vizitatori au trecut pragul Salonului Internaţional de Carte Bookfest în 2012.
Conform studiului Deloitte dat publicităţii la începutul acestei luni, pentru europeni, banii şi cărţile sunt cele mai dorite cadouri pentru Crăciunul din 2012, situaţie simulară cu cea din 2011.
Studiul MEDNET, realizat de Marketing Research Center, arată că românii au alocat un buget cu 19% mai mare faţă de anul trecut pentru Revelion şi Crăciun. Pentru produsele nealimentare, printre care la loc de cinste sunt cărţile, oamenii din mediul urban sunt hotărâţi să aloce în medie 414 lei, faţă de 397 de lei anul trecut.
Persoane de contact:
Mihai Mitrică - director executiv AER
tel. 0728 327 601
Marius Motoca - asistent comunicare AER
tel. 0728 327 603