Simfonismul postromantic în creaţia lui Richard Strauss. 150 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului. Expoziţie
11 iunie 2014
În perioada 11 iunie – 31 iulie 2014, la Biblioteca Naţională a României va fi deschisă expoziţia Simfonismul postromantic în creaţia lui Richard Strauss – 150 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului, care reuneşte documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României (Cabinetul Audio-Video), înregistrări pe diferite suporturi (CD-uri, DVD-uri, LP-uri), partituri ale unor lucrări de referinţă din creaţia compozitorului german: Also sprach Zarathustra, în interpretarea orchestrelor The Philadelphia Orchestra şi Wiener Philharmoniker, Capriccio – înregistrare-document din 1953, având-o în distribuţie pe românca Viorica Ursuleac, Simfonia Alpilor dirijată de Zubin Mehta, Femeia fără umbră în interpretarea Chor und Orchester der Wiener Staatsoper, sub conducerea muzicală a lui Herbert von Harajan, poemele simfonice Ein Heldenleben op. 40, Metamorphosen şi Tod und Verklärung op. 24, în interpretarea magistrală a Berliner Philharmoniker şi a sopranei Gundula Janowitz, Vier letzte Lieder interpretate de soprana Renée Fleming, Till Eulenspiegels op. 28, Don Juan op. 20, alte lucrări definitorii aduse în prim-plan de Detroit Symphony Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, avându-i la pupitru pe Antal Dorati şi pe Sergiu Celibidache, precum şi partituri cu dedicaţiile lui Richard Strauss pentru personalităţile vremii (cum ar fi egiptologul Friedrich Rösch, profesorul Ludwig Thuille, dramaturgul Arthur Seidl, oamenii de afaceri şi patroni ai artelor Willy Levin şi Edgar Speyer şi, nu în ultimul rând, pentru bunul său prieten – dirijorul George (Gogu) Georgescu, Biblioteca Naţională a României deţinând, în Cabinetul de fotografii – Colecţii Speciale, şi două fotografii cu cei doi mari muzicieni).
Expoziţia îşi propune să ilustreze rolul de liant pe care l-a avut Richard Strauss (1864-1949) între simfonismul german postromantic şi expresionism, oscilând, în unele dintre compoziţiile sale, între melodia continuă wagneriană şi „melodia vorbită” – Sprechmelodie.
Simfonismul postromantic în creaţia lui Richard Strauss – 150 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului este deschisă în spaţiul expoziţional Curtea lui Dionis (parter, intrarea dinspre Tribunal).
Intrarea este liberă.
Curator: Raluca Bucinschi – Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României. Cabinetul Audio-Video.
inapoi