caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Palestina – chipuri şi voci ale dezvoltării: expoziţie de fotografie
22 septembrie 2014

În perioada 22-30 septembrie 2014, la Biblioteca Naţională a României (spaţiul AvanGarden VI, parter, Aripa Dâmboviţa), va fi deschisă expoziţia de fotografiePalestina – chipuri şi voci ale dezvoltării, în cadrul proiectului Femei active în comunitate, responsabile în familie. Creșterea participării femeilor din Betleem și Hebron – Palestina la viața socială, iniţiat de Fundaţia Organizarea Popoarelor, cu susţinerea Ministerului Afacerilor Externe al României, în parteneriat cu Institutul Effetà din Palestina, în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00. 

Intrarea este liberă.

Mărturiile participanţilor la proiect, care însoţesc fotografiile expuse, completează imaginea asupra impactului pe care proiectul l-a avut asupra vieţii a peste 100 de familii palestiniene ai căror copii suferă de deficienţe auditive.

Înfiinţat în 1971, Institutul Effetà din Palestina este o şcoală specializată în recuperarea audio-fonetică a copiilor cu deficienţe de auz din Teritoriile Palestiniene (Betleem). Majoritatea elevilor sunt musulmani.

 


Fundaţia Organizarea Popoarelor oferă de peste 18 ani oportunităţi socio-educative şi de integrare profesională persoanelor aflate în situaţie de risc social. Cu sediul central în Bucureşti, Fundaţia Organizarea Popoarelor are trei filiale în ţară (judeţele Arad, Cluj şi Dâmboviţa).



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României