Invitație de presă
19 februarie 2015
Joi, 19 februarie 2015, de la ora 10:00, Biblioteca Naţională a României organizează o conferinţă de presă în care se va pune în discuţie rolul pe care bibliotecile publice îl au în dezvoltarea comunităţilor locale.
Evenimentul se va desfăşura la sediul Bibliotecii Naţionale a României din Bd. Unirii, nr. 22, sector 3, Bucureşti, în sala de conferinţe ”Mircea Vulcănescu”, parter şi o va avea ca invitată, alături de reprezentanţi ai Bibliotecii Naţionale şi ai Programului Biblionet, pe doamna Renate Weber, membru al Parlamentului European.
Această întâlnire are loc în contextul în care, la invitația Bibliotecii Naţionale a României în colaborare cu Programul Biblionet şi inițiativa ”Public Libraries 2020,, a Fundației olandeze Reading & Writing, doamna eurodeputat vizitează, în zilele de 17-18 februarie, două biblioteci publice din judeţul Sibiu.
În cadrul vizitelor, vor fi abordate aspecte legate de rolul bibliotecilor publice în dezvoltarea comunităților locale prin serviciile pe care le oferă, de la activități de educație nonformală, cursuri de folosire a computerului, până la informații și asistență în aplicațiile pentru subvenții pentru fermieri și crescători de animale și asistență în căutarea unui loc de muncă. Vor fi prezentate totodată poveşti de succes ale bibliotecilor locale, precum şi discuții cu utilizatorii acestora pe care serviciile bibliotecii i-au ajutat să-și rezolve problemele sau să-și îmbunătățească viața.
De multe ori, bibliotecile publice sunt asociate doar cu activitatea de împrumut de carte. Bibliotecile publice moderne oferă însă mult mai mult, prin servicii variate şi de bună calitate construite pe baza nevoilor comunităților pe care le servesc. În acest sens, Biblioteca Naţională a României doreşte să contribuie la întărirea și recunoașterea rolului bibliotecilor publice în dezvoltarea comunităţilor locale, precum şi la creșterea capacităţilor acestora de a oferi produse şi servicii adecvate cerinţelor utilizatorilor lor, aducând activitatea bibliotecilor publice în dezbaterile de politici și programe naționale și europene.
Vă rugăm să confirmaţi participarea până cel târziu miercuri, 18 februarie, ora 17:00.
Persoană de contact:
Adriana-Elena Borună,
Serviciul Cercetare. Dezvoltare,
Biblioteca Naţională a României
Tel: 0723.369.843
E-mail:
Biblioteca Națională a României este instituţia de prim rang a culturii naţionale care administrează patrimoniul documentar naţional, fiind principala sursă documentară pentru cunoaşterea culturii şi a civilizaţiei româneşti. Susține și încurajează parteneriatele în scopul dezvoltării sociale, culturale şi economice a ţării. Asigură accesul liber la colecţiile și serviciile sale, punând la dispoziție o infrastructură modernă pentru susținerea informării, studiului, cercetării și educației. Prin expoziții, publicații și evenimente contribuie la dezvoltarea culturii naționale, iar prin activitățile sale de promovare științifică, educațională și culturală la nivel naţional, BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI are şi responsabilități metodologice şi de întărire a rolului bibliotecilor publice la nivelul comunităţilor locale.
Pentru mai multe informaţii despre Biblioteca Naţională, accesaţi oldsite.bibnat.ro
Programul Biblionet a fost inițiat în anul 2009 ca urmare a unei finanțări de 26,9 milioane de dolari din partea Fundației Bill & Melinda Gates. Biblionet este un program național care își propune să faciliteze accesul la informație al publicului larg cu ajutorul tehnologiei și să creeze un sistem durabil de biblioteci publice în România. Din dorința de a reduce decalajul digital și de a ajuta cei peste 40% dintre locuitorii țării care nu au utilizat niciodată Internetul să se bucure de beneficiile economice și sociale ale accesului la informație, Biblionet a dotat cu calculatoare și alte echipamente 2300 de biblioteci publice, majoritatea în zone rurale și a instruit peste 3000 de bibliotecari care oferă servicii variate, de la e-administraţie, găsirea unui loc de muncă, informaţii din domeniul sănătăţii, servicii bancare şi de administrare online a afacerilor până la comunicarea cu rudele din străinătate.
Peste 600.000 de români au intrat pentru prima dată pe internet într-o bibliotecă publică.
Pentru mai multe informații despre program, accesați: www.biblionet.ro
Public Libraries 2020 este o inițiativă de advocacy la nivelul instituțiilor Uniunii Europene a Fundației olandeze Reading & Writing, pentru a arăta importanța bibliotecilor publice pentru îndeplinirea unora dintre obiectivele de dezvoltare pentru Europa 2020. Crezul Fundației Reading&Writing este că alfabetizarea este o cerință de bază pentru o societate sănătoasă și durabilă. Prin asigurarea accesului la informație și la dezvoltarea de abilități, bibliotecile publice sunt parteneri esențiali în a oferi egalitate de oportunități tuturor. De aceea, Reading & Writing Foundation lucrează în strânsă colaborare cu bibliotecile publice în ultimii 10 ani.
Pentru mai multe informații despre program, accesați: www.publiclibraries2020.eu
inapoi