Contribuţiile româneşti la Europeana. Coordonarea metodologică. Atelier profesional
25-26 martie 2015
În zilele de 25 şi 26 martie 2015, la Biblioteca Naţională a României (Sala de conferințe Mircea Vulcănescu – parter și Sala de conferințe Simion Mehedinți – demisol) va avea loc un atelier profesional organizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, pe două secțiuni: Digitizarea în bibliotecile publice româneşti – contribuţii româneşti la Europeana; Activitatea de coordonare metodologică – realităţi şi perspective.
Desfășurată în 25 martie, de la ora 09:00, agenda secțiunii Digitizarea în bibliotecile publice româneşti – contribuţii româneşti la Europeana va include intervențiile și prezentările făcute de: Claudia Şerbănuţă – manager interimar al Bibliotecii Naţionale a României, Sorina Stanca – manager al Bibliotecii Judeţene Octavian Goga Cluj (Acces la colecţiile digitale din bibliotecile publice româneşti); Marcin Verla – Specialist IT, PSNC, Poznan, Polonia (Colecţiile LoCloud – Cloud ce găzduieşte patrimoniul instituţiilor culturale); Dan Matei – director al Institutului National al Patrimoniului; Nicolae Stănescu – șef birou Biblioteca Digitală, Biblioteca Naţională a României (Colecţii digitale în Biblioteca Naţională. Prezentare generală); Radka Kalcheva – Biblioteca Regională Pencho Slaveykov, Varna, Bulgaria (Experienţa bibliotecilor publice din Bulgaria în domeniul digitizării); Cristina Ghiţă – şef serviciu Biblioteca Digitală, Biblioteca Metropolitană Bucureşti (Biblioteca Digitală a Bucureştilor – oportunităţi şi provocări); Antonio Cohal – ICI Bucureşti (Bibliologi din România); Floarea Elena Moşoiu – director-adjunct al Bibliotecii Judeţene Octavian Goga Cluj (Instrumentele LoCloud – MINT, MORE, îmbogăţirea metadatelor); Simona Floruţău – Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj (Utilizarea platformei OMEKA în cadrul proiectului LoCloud); Floarea Elena Moşoiu – director-adjunct al Bibliotecii Judeţene Octavian Goga Cluj (Furnizarea conţinutului local spre Europeana în cadrul proiectului LoCloud – plan de lucru pentru perioada următoare şi stabilirea priorităţilor), precum și dezbaterile: Stadiul digitizării şi creării metadatelor în instituţiile partenere și Digitizarea în bibliotecile publice româneşti (moderatori: Dragoş Neagu şi Sorina Stanca).
Cea de-a doua secțiune, Activitatea de coordonare metodologică – realităţi şi perspective, desfășurată în 26 martie, de la ora 09:00, va include prezentările făcute de: Claudia Şerbănuţă – manager al Bibliotecii Naţionale a României (Proiecte de advocacy pentru biblioteci); Nicolae Constantinescu – Comunitatea Kosson (Deschidere, drepturi, responsabilități – oportunități); Denise Rotaru – șef birou Fişiere de autoritate, Biblioteca Naţională a României (Lives-ro); Dina Paladi – șef serviciu Depozit Legal, Biblioteca Naţională a României (Importanţa Depozitului Legal pentru patrimoniul cultural local); Nicoleta Rahme – șef serviciu Dezvoltarea Colecţiilor, Biblioteca Naţională a României (Selecţia/achiziţia şi deselecţia/casarea documentelor; CT 229 – prezentare generală); Petruţa Voicu – director-adjunct al Bibliotecii Naţionale a României (Norme de conservare a colecţiilor); Liliana Cristea – coordonator, Rezerva Naţională de publicaţii, Biblioteca Naţională a României (Rezerva Naţională de publicaţii – alternativă de îmbogăţire a colecţiilor); Daniela Brîncoveanu – Serviciul Dezvoltare instituţională, Biblioteca Naţională a României (Catalogul Structurilor Infodocumentare din România – CASIDRO); Adriana-Elena Borună – șef serviciu Dezvoltare instituţională, Biblioteca Naţională a României (Susţinerea bibliotecilor publice în valorificarea patrimoniului local. Proiectul BiblioExpo); Nicoleta Roxana Dinu – Biroul Biblioteca Virtuală, Biblioteca Naţională a României (Analiza swot a activităţii de digitizare în bibliotecile publice din România); Anca Moraru – Biroul Editorial, Biblioteca Naţională a României (Revista Biblioteca).
Secțiunea se va încheia cu o masă rotundă pe tema Rolul metodologic al Bibliotecii Naţionale. Realităţi şi perspective (moderator: Claudia Şerbănuţă), la care vor participa reprezentanți ai IREX, ANBPR, IPSOS, ai bibliotecilor judeţene și ai Bibliotecii Naţionale.
Persoane de contact:
Adriana Borună, Biblioteca Naţională a României:
Floarea Elena Moşoiu, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga:
inapoi