Eveniment la Biblioteca Batthyaneum
30 octombrie 2015
Vineri, 30 octombrie 2015, la orele 18,30, sunteţi invitaţi la vernisajul expoziţiei «Itinerariul european al cărţilor Bibliotecii Batthyaneum, prin liste, inventare şi cataloage». Expoziţia organizată de Biblioteca Batthyaneum şi de Primăria municipiului Alba Iulia se înscrie, pe de o parte, în programul Conferinţei de Bibliologie a Catedrei de Istorie, Arheologie şi Muzeologie a Universităţii 1 Decembrie 1918, iar pe de altă parte, într-o tematică europeană, privind rolul şi locul cataloagelor, al inventarelor şi al listelor de carte în formarea marilor biblioteci.
Proiectul început la Biblioteca Mazarin din Paris, cu expoziţia De l’argile au nuage. Une archéologie des catalogues (IIe millénaire av. J.-C.-XXIe siècle), continuat la Strasbourg prin două colocvii şi expoziţia Métamorphoses, se încheie aici, chiar în prezenţa iniţiatorilor săi.
Învitându-i la Alba Iulia, am dorit să demonstrăm relaţia care există între istoricii cărţii indiferent de spaţiul geografic şi mai ales faptul că Biblioteca relevă atât o dimensiune intelectuală cât şi una patrimonială, că rolul ei nu se rezumă doar la păstrarea cărţilor, acestuia i se adaugă şi rolul istoric de martor al aventurii scrisului în toate formele sale. Indiferent de suporturile de scriere, de la tăbliţele de lut şi de lemn, la pergamet şi la hârtia manuală sau industrială, cartea continuă să intereseze pentru conţinut, pentru dimensiunea estetică dar şi pentru provenienţă.
Aceast eveniment internaţional conferă şi prilejul de a ne prezenta oraşul, dar şi de a-l elogia pe episcopul Transilvaniei, contele Ignác Batthyány, care a lăsat nu doar ţării, ci întregii umanităţi, darul incomensurabil numit generic Batthyaneum.
(Custodele expoziţiei este Dr. Doina Hendre Biro, concept afiş, Maestrul Devis Grebu).
În zilele de 30 şi 31 octombrie 2015, la Alba Iulia, se vor derula lucrările Conferinţei de Bibliologie a Catedrei de Istorie, Arheologie şi Muzeologie a Universității 1 Decembrie 1918, intitulată „Cartea românească veche în Imperiul Habsburgic (1691-1830). Recuperarea unei identităţi culturale”. Alături de cei 35 de specialişti români reprezentând 24 de instituţii din 14 oraşe ale ţării, vor susţine lucrări specialiştii straini invitaţi de Primăria municipiului. Este vorba despre directori ai centrelor de cercetare CNRS/ENS, IHMC şi Institut d'Histoire moderne et contemporaine din Paris, de rectorul universităţii École Nationale des Chartes, Paris, de profesori ai universităţilor Ecole Pratique des Hautes Etudes, Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne Paris, Universitatea din São Paulo, Brazilia, Univerzita Konstantina Filozofa, Nitra, Slovacia, Universitatea Károly-Eszterházy, Eger, Ungaria. Deasemenea, vor fi prezenți directorul general al Bibliotecii Naţionale Centrale din Roma şi al Bibliotecii Academiei Maghiare de Ştiinţe, Budapesta, directorul general adjunct al Bibliotecii Naţionale şi Universitare din Strasbourg şi cel al Casei de Editură Éditions des Cendres, Paris.
inapoi