caută:   
 
 

evenimente culturale

 

De Moș Nicolae, Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti” la Biblioteca Națională
6 decembrie 2015

Duminică, 6 decembrie 2015, între orele 10:00-12.00, la Biblioteca Națională a României (Atrium – parter) va avea loc întâlnirea cu celebrul autor al seriei „Jurnalul unui puști”, Jeff Kinney, care va răspunde întrebărilor fanilor săi și va avea, la final, o sesiune de autografe, cu ocazia lansării volumului 10 – „Ca pe vremuri”.
Intrarea este liberă. Accesul la eveniment se poate face începând cu ora 9:30. Pentru cele 200 de locuri pe scaune, rugăm fanii să-și anunțe prezența prin e-mail, la adresa


Veste fantastică pentru fanii cunoscutului personaj Greg Heffley și ai seriei „Jurnalul unui puști”: Jeff Kinney vine la București, între 5-7 decembrie, împreună cu echipa de la Abrams Books. Evenimentul face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, intitulat „Ca pe vremuri”, publicat în luna noiembrie 2015 de editura ARTUR, în traducerea Andrei Matzal. Turneul este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare și include 15 orașe de pe 5 continente. 

Născut în Statele Unite ale Americii în 1971, Jeff Kinney este cel mai important autor de cărți pentru copii ai ultimilor zece ani, seria sa „Jurnalul unui puşti”, lansată în 2004 și tradusă în 51 de ţări, fiind vândută în peste 150 milioane de exemplare, dintre care peste 500.000 exemplare doar în România. Între 2010-2012 au fost ecranizate primele trei volume ale seriei. În 2009, Jeff Kinney a fost ales de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume. 
În 2015, autorul a început unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare de carte – turul mondial OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, la care au participat deja zeci de mii de copii care au reușit să-l cunoască pe autorul lor preferat. Pare că nimic nu poate sta în calea succesului fenomenal al lui Greg Heffley; copiii sunt fascinați de peripețiile acestuia, se regăsesc în fiecare pagină, chiar dacă locuiesc în diferite părți ale lumii. Dincolo de granițe, de diferențe culturale sau de obiceiuri, Greg Heffley îi aduce împreună. Îndrăgostiți de personajul Greg Heffley și de peripețiile prin care acesta trece, copiii nu se pot dezlipi de paginile cărților și ajung să fie îndrăgostiți de lectură. „Jurnalul unui puşti” este formula magică prin care foarte mulți copii se apucă de citit!
Detalii despre seria „Jurnalul unui puşti” pe site-ul editurii Arthur.

Primele 10 volume ale seriei „Jurnalul unui puşti” au apărut în românește cu următoarele titluri: Jurnalul lui Greg Heffley, Rodrick e cel mai tare, Ultima picătură, Căldură mare, Adevărul gol-goluț, Jurnalul meu, Arest la domiciliu, A cincea roată la căruță, La drum lung, Ca pe vremuri (volumul 1 – la Editura ART, următoarele 9 volume la editura Arthur).

Biblioteca Națională a pregătit, cu această ocazie, două evenimente conexe, între orele 12:00-14:00. În cele două ateliere de creație desfășurate la Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu, et. 1 și la American Corner, et. 1, copiii vor putea descoperi secretele scrierii unui jurnal, se vor delecta cu benzi desenate și vor afla mai multe lucruri despre istoria acestora. În intervalul orar 10.00-14.00, Biblioteca Națională va asigura și serviciul de Înscriere utilizatori.

Parteneri eveniment: Biblioteca Națională a României, Cartepedia.ro, Asociația Flower Power, Hilton Athénée Palace, Librăriile Diverta, Grupul Librarium, Ordinul povestitorilor, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, Inmedio. Avenor College, Radio ItsyBitsy, Hyperliteratura, Bookaholic, Bookblog, Semne bune, Totul despre mame



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României