caută:   
 
 

evenimente culturale

 

O viaţă în imagini. Regina Maria a României (1875 – 1938)
12 noiembrie 2010

Biblioteca Naţională a României vă invită să vizitaţi, în perioada 11– 30 noiembrie 2010, expoziţia „O viaţă în imagini. Regina Maria a României (1875 – 1938)”, la sediul Colecţiilor Speciale din str. Biserica Amzei, nr. 5-7, Bucureşti.
Vor fi expuse documente, fotografii, cărţi din colecţiile Bibliotecii Naţionale.
Prin această expoziţie  dorim să marcăm aniversarea a 135 de ani de la naşterea Reginei Maria.  Personalitatea şi viaţa sa este evocată în cele mai reprezentative momente ale sale: copilăria şi adolescenţa fără griji petrecută în Anglia şi Malta alături de surorile sale, căsătoria cu principele Ferdinand, viaţa de familie şi copiii. Momentul Primului Război Mondial, în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au jucat un rol foarte important este prezentat în expoziţie prin fotografii care îi prezintă pe Suverani pe front, alături de soldaţii români. Regina Maria a imbracat uniforma albă de infirmieră, o imagine ce a consacrat-o în memoria colectivă ca mamă a răniţilor.
Este prezentat şi momentul Încoronării de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922, prin fotografii mai puţin cunoscute publicului larg.
O mare secţiune a fost dedicată pasiunii pentru fotografie a Reginei Maria ce a ştiut să folosească acest instrument de propagandă în favoarea Monarhiei.
Vă invităm aşadar la o expoziţie de suflet pentru cea care a iubit din toată inima România: Regina Maria!



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României