În perioada 18-22 noiembrie 2010, în Pavilionul Central Romexpo va avea loc cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune.
Cu acest prilej, Biblioteca Naţională a României vă invită la standul său (nr. 377), aflat la nivelul 7.70.
Vor fi expuse o parte dintre publicaţiile editate de BNR: Revista Bibliotecii Naţionale a României, Revista Română de Istorie a Cărţii, Revista Română de Conservare şi Restaurare a Cărţii, Revista Biblioteca, seriile Bibliografiei Naţionale şi vor putea fi vizionate, în format PowerPoint, expoziţiile: Dineuri, ospeţe şi mese la români: meniu-uri cu savoare istorică şi Înşir-te, mărgărite: basmele românilor văzute de Regina Elisabeta (Carmen Sylva) şi Regina Maria, ambele prezentând documente (manuscrise, arhivă istorică, fotografii şi carte bibliofilă) din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României.
Vizitatorii târgului vor putea viziona, de asemenea în format PowerPoint, materiale privind agenda culturală şi profesională a Bibliotecii Naţionale a României, pe anul în curs, precum şi prezentarea O perspectivă asupra cărţii româneşti editate în 2009.
Vă reamintim faptul că Biblioteca Naţională a României furnizează, de mai mulţi ani, organizatorilor Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, prin intermediul Serviciului Depozit Legal, date statistice privind producţia anuală de carte românească.