caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Fețele necunoscute ale lui Cezar Petrescu. Expoziție
14 noiembrie 2016

Vineri, 11 noiembrie 2016, se deschide expoziția „Fețele necunoscute ale lui Cezar Petrescu”, în spațiul expozițional Podu’ Vechi, Mezanin (Aripa Mircea Vodă). 
Organizată de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, expoziția continuă seria evenimentelor realizate în parteneriat cu Biblioteca Națională a României.

Valorificând o latură mai puțin cunoscută a lui Cezar Petrescu, cea de grafician, expoziția include peste 40 de lucrări: peisaje realizate de Cezar Petrescu în urma călătoriilor întreprinse în Italia și Franța, portrete feminine, masculine şi de grup. Cele mai multe dintre lucrări nu sunt semnate și nici datate, excepție făcând câteva portrete printre care și Bulgăraș (1913), Vagabond pe drum (1916), Ion Brătianu și Vintilă Brătianu (realizate în perioada 1911-1914). Un indiciu important în privința perioadei în care au fost realizate îl constituie faptul că unele portrete sau grupuri de portrete sunt realizate pe foi cu antetul ziarelor ,,România” și ,,Gândirea”, ceea ce ne duce cu gândul la perioadele în care autorul era la conducerea acestor publicații. Expoziția curatoriată de Andreea Tacu a mai fost itinerată la Paris, Lyon, Frontignan (Franța), grație politicii de relații internaționale a MNLR Iași și cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Expoziția va putea fi vizitată până la data de 10 ianuarie 2017.

Program de vizitare: 
Luni, Miercuri, Vineri: 8.00 – 18.00; 
Marți, Joi: 8.00 – 20.00.

Intrarea este liberă.





inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României