caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Comunismul în România. Expoziţie
21 noiembrie 2016

În perioada noiembrie 2016 – martie 2017, expoziţia foto-documentară Comunismul în România, dedicată momentelor cheie ale perioadei 1945-1989, va putea fi vizitată la Biblioteca Naţională a României (Blvd. Unirii nr. 22), spațiile expoziționale Pergament, Scriptorium, Papirus (Parter, Aripa Dâmboviţa). 

Organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Konrad Adenauer (KAS) în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, expoziţia este deschisă publicului larg de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00. Intrarea este liberă.

Acest demers expoziţional este primul de acest fel în România, însumând peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.

Într-o primă etapă a proiectului, demarată în luna mai a acestui an, expoziţia a propus vizitatorilor o privire asupra fenomenului represiunii şi rezistenței anti-comuniste, punând ulterior la dispoziţia acestora şi alte secţiuni legate de perioada totalitară. Astfel, expoziția permanentă a unui viitor Muzeu al Crimelor Comunismului, vernisată pe 2 noiembrie 2016 la Ateneul Român, acoperă teme precum: ideologia comunistă, cucerirea puterii în România, Securitatea ca instrument al Partidului Comunist, țărănimea și colectivizarea, politicile demografice, politica externă, viața cotidiană, evenimentele din decembrie 1989. 

Pe durata expoziţiei urmează să fie organizate dezbateri şi lansări de carte circumscrise nevoii de cunoaştere a trecutului recent, atât prin prisma mărturiilor martorilor istoriei, cât şi prin dialogul dintre generaţii. 


Pentru informaţii suplimentare privind expoziţia Comunismul în România, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail sau la numărul de telefon 021 316 7565.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României