home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

Personalitatea lui Titu Maiorescu în documentele din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, 1917-2017
28 iunie 2017

2017 marchează împlinirea a 100 de ani de la moartea lui Titu Maiorescu, binecunoscut scriitor, parlamentar, profesor, academician, avocat, critic literar, estetician şi filosof român, prim-ministru în perioada 1912-1914, membru fondator al Academiei Române, una dintre cele mai mari personalităţi ale României sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, autorul celebrei teorii sociologice a „formelor fără fond”, cel care a pus bazele Junimismului politic şi cultural și piatra de temelie pentru operele marilor noştri scriitori: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.

Expoziția virtuală „Personalitatea lui Titu Maiorescu în documentele din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, 1917-2017”.

Biblioteca Naţională a României păstrează în Colecţiile Speciale numeroase mărturii ale activităţii scriitorului, omului politic și academicianului Titu Maiorescu.

Expoziţia organizată de Biblioteca Naţională a României cu prilejul împlinirii unui veac de la moartea marelui om de cultură își propune să prezinte imagini din documentele deţinute în Colecţiile Speciale. Alături de tablouri cu pagini-manuscris din jurnalul personal şi câteva scrisori adresate unor mari scriitori, sunt prezentate imagini din „Convorbiri literare”, revistă pe care Maiorescu a fondat-o şi în care a publicat majoritatea articolelor. Expoziţia este completată cu reproduceri din ziarele anului 1913, în care au apărut numeroase articole şi ilustraţii privitoare la desfăşurarea Conferinţei de pace de la Bucureşti, prezidate de Titu Maiorescu în calitate de prim-ministru şi de ministru de externe. Expoziția prezintă și câteva dintre fotografiile realizate cu ocazia Conferinței din 1913, precum și dintre fotografiile-portret ale lui Maiorescu, din diferite perioade ale vieţii.

Cabinetul de Manuscrise deţine un număr apreciabil de documente al căror autor/emitent sau destinatar a fost marele om de cultură. Cea mai importantă colecţie o reprezintă jurnalul personal. Astfel, dintre cele 42 de caiete, numerotate de autor, ce constituie jurnalul maiorescian, 30 se păstrează aici, restul aflându-se în colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Scrise cu cerneală neagră, violet sau chiar în creion, cu o grafie relativ greu de descifrat, mai ales în ultima parte a vieţii, dar extrem de interesante ca mărturie și comentariu asupra acelor vremuri, multe dintre aceste caiete au primit o legătură modernă, cu coperte tari învelite în material care imită pielea de şarpe. Maiorescu și-a început jurnalul în noiembrie 1855, în perioada în care era elev la Academia Theresiană, redactându-și notele zilnice până la sfârşitul vieţii, în iunie 1917. Este considerat cel mai lung jurnal personal din literatura română, fiind editat postum de I. Rădulescu-Pogoneanu, în trei volume (1937, 1939, 1943), sub titlul „Însemnări zilnice”, și acoperind perioada 1855-1891 (alte două ediții vor apărea în perioada 1975-1989, în nouă volume acoperind perioada 1855-1879, sub îngrijirea Domnicăi Filimon și a Georgetei Rădulescu-Dulgheru, precum și în 2013, sub îngrijirea lui Bogdan Mihai Dascălu – prima ediție integrală a jurnalelor maioresciene).

Fondul de corespondenţă Titu Maiorescu păstrat în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naționale îi are ca destinatari pe Vasile Alecsandri, George Vâlsan, Duiliu Zamfirescu, Al. Macedonski, Al. Odobescu, Octavian Goga, Al. Vlahuţă, Al. Marghiloman etc. Dintre cele peste 35 de scrisori aflate în Cabinetul de Manuscrise, menţionăm: o scrisoare adresată lui Vasile Alecsandri, pe tema Bisericii române din Paris şi a Tezaurului de la Pietroasa; o scrisoare către Duiliu Zamfirescu, în care îşi exprimă regretul că nu poate să fixeze o întâlnire cu destinatarul şi în care se referă la problema căsătoriei dintre Principele Ferdinand şi Elena Văcărescu; o scrisoare către Alexandru Macedonski, în care îl invită la citirea, în faţa unor amici literari, a tragediei „3 decembrie”; o scrisoare către Octavian Goga, în care se interesează de starea materială a destinatarului, întrebându-l de câţi bani ar avea nevoie pentru a pleca la Paris; o scrisoare către Alexandru Odobescu, căruia îi trimite aforismele lui Schopenhauer, traduse în 1870 destul de slab după cum apreciază expeditorul.

Cabinetul de Periodice româneşti vechi păstrează un număr important de reviste şi de ziare care reflectă activitatea literară şi politică a lui Maiorescu, publicaţii apărute atât în timpul vieţii, cât şi postum. Demne de amintit sunt „Convorbiri literare”, „Analele Academiei Române”, „Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România jună”, „Anuariul Institutului Vasile Lupu (Scola normală de la Trei-Ierarchi)”, acestea fiind doar câteva dintre periodicele în care Maiorescu a scris articole sau la care a fost director.

Ziarele vremii au publicat numeroase articole despre activitatea politică a deputatului, ministrului de externe și prim-ministrului Titu Maiorescu, a cărui carieră politică s-a întins pe mai bine de jumătate de secol. Interesul şi gustul pentru literatură l-au apropiat pe Maiorescu de grupul format din Iacob Negruzzi, P.P. Carp, Theodor Rosetti, Vasile Pogor, grup care a decis, în 1863, crearea societăţii „Junimea”. Ideile susţinute de mişcarea junimistă s-au caracterizat prin spirit critic, polemic, prin umor şi ironie fină, militând pentru întoarcerea la tradiţie, luptând împotriva latiniştilor şi a excesului de neologisme. În 1867, Maiorescu propunea înfiinţarea unui „mic jurnal literar” prin care să se facă cunoscute scrierile (literare și științifice) citite şi discutate la Cercul literar. Va apărea astfel revista „Convorbiri literare” în care vor fi publicate operele marilor clasici ai literaturii române: M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici. Revista a fost editată în perioada 1867-1885 la Iaşi, după care, cu mici întreruperi, la Bucureşti, între 1886 și 1944. Printre colaboratori s-au numărat cei mai importanţi scriitori ai epocii: V. Alecsandri, G. Coşbuc, Al. Vlahuţă, P. Cerna, O. Goga, Duiliu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti, Al. Odobescu, B. Ştefănescu-Delavrancea etc.

Biblioteca Naţională a României deţine, în Colecţiile Speciale, majoritatea numerelor din „Convorbiri literare” apărute în perioada 1870-1944. Titu Maiorescu a publicat în paginile revistei numeroase articole în care a expus ideile şi opiniile susținute în cadrul şedinţelor de la Junimea. Între cele mai importante articole apărute sub semnătura lui în „Convorbiri literare” menționăm: „Despre poezia română”; „Limba română în jurnalele din Austria”; „În contra direcţiunii de astăzi a culturii române”; „Aforisme”; „Observaţiuni polemice”; „Despre reforma învăţământului public”; „Direcţia nouă”; „Răspunsurile Revistei Contimporane”; „În contra neologismelor”; „Literatura română şi străinătatea”; „Beţia de cuvinte”; „Comediile d-lui I.L. Caragiale”; „Eminescu şi poeziile lui”; „Asupra personalităţii şi impersonalităţii poetului”; „Oratori, retori şi limbuţi”; „Răspuns la discursul de recepţie a lui Duiliu Zamfirescu” etc., reunite în ediţiile de „Critice”, prima dintre acestea apărând în 1892 și cuprinzând articolele publicate în perioada 1867-1892, iar cea de-a doua în 1908, revăzută şi adăugită, cuprinzând articolele din perioada 1866-1907.

Cabinetul Periodice româneşti vechi al Bibliotecii Naţionale păstrează şi alte publicaţii în care au apărut articole semnate de Titu Maiorescu. Dintre acestea amintim „Almanachul Societăţii Academice Social-Literare „România junăˮ (articole publicate în cele două volume apărute în 1883 şi 1888).

Activitatea didactică a profesorului Maiorescu este bine reflectată în colecțiile Bibliotecii Naționale. Pe perioada de directorat la Internatul Gimnaziului Central sau la Colegiul Naţional din Iaşi, a publicat primul anuar şcolar din România: „Anuariul Institutului Vasile Lupu (Scola normală de la Trei-Ierarchi)”, în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României aflându-se cel de-al doilea volum, aferent anului şcolar 1863-1864.

Ca preşedinte al Secţiunii literare a Academiei Române (1902-1904), a publicat, în „Analele Academiei Române”, rapoarte academice asupra volumelor lui O. Goga – „Poeziiˮ, M. Sadoveanu – „Povestiri”, I. Al. Brătescu-Voineşti – „Povestiri”. Biblioteca Naţională deţine în Colecţiile Speciale volumele apărute în perioada 1904-1907. Pe perioada cât a deţinut funcţii politice – deputat, ministru al cultelor, ministru de justiţie, prim-ministru – Titu Maiorescu a susţinut de la tribuna Camerei Deputaţilor importante discursuri, consemnate iniţial în volumele de „Desbaterile Adunării Deputaţilor”, din diferite sesiuni legislative. Biblioteca Naţională a României deţine un număr semnificativ din volumele tipărite la Imprimeria Monitorului Oficial, care cuprind discursurile ţinute cu diferite prilejuri. Astfel, ca Ministru al Cultelor, a avut contribuţii importante privind multe dintre subiectele dezbătute – amintim aici doar Legea comunelor, cele trei puncte vulnerabile din Tratatul de la Berlin din 1878 care impuneau revizuirea unor articole din Constituţie. Alte intervenţii și interpelări au vizat acordarea de fonduri pentru restaurarea unor monumente istorice (Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, clădirea Mitropoliei Târgoviştei), problema Tezaurului de la Pietroasa, activitatea administrativă şcolară și clericală. Toate discursurile ţinute în şedinţele parlamentare, privitoare la dezvoltarea politică a României sub domnia lui Carol I (1897-1915), au fost adunate de-a lungul vremii şi editate în cinci volume apărute în perioada 1899-1915, sub titlul: „Discursuri parlamentare”.

Începând cu 1910, Maiorescu s-a dedicat în totalitate carierei politice, fiind ministru în guvernele de la aceea vreme. În 1913, în calitate de prim-ministru şi de ministru de externe, prezidează Conferinţa de pace de la Bucureşti, încheiată în urma terminării celui de-al doilea război balcanic între Bulgaria, pe de-o parte, şi Serbia, Muntenegru, Grecia şi România, de cealaltă parte. Ziarele vremii – „Conservatorul”, „Dimineaţa”, „Epoca”, „Viitorul”, „Universul”, „Dreptatea” – păstrate în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României, prin corespondenţii lor de presă, au relatat pe larg, în lunile iulie-august, desfăşurarea acestui eveniment important, în urma căruia România şi-a modificat graniţa de sud, prin câştigarea teritoriul Dobrogei de Sud (Cadrilaterul), de la vest de Turtucaia până la malul vestic al Mării Negre.

Portretul omului, profesorului și politicianului Titu Maiorescu este completat prin câteva fotografii şi ilustraţii care îl prezintă în diferite perioade ale vieţii sau cu ocazia unor evenimente.

În Cabinetul de Fotografii există câteva piese realizate de artişti fotografi din Bucureşti sau din străinătate: Franz Duschek, Nestor Heck, Franz Mándy, Francis de Jongh, Neuilly-Paris, H. Duratzo. Pe lângă fotografiile-portret ale lui Maiorescu, în colecţii sunt prezente şi fotografii cu cele două soţii: Clara Maiorescu, născută Kremnitz, şi Ana Maiorescu, născută Rosetti. Alte fotografii îl prezintă pe Titu Maiorescu alături de o parte dintre miniştrii săi (28 martie-14 octombrie 1912): D.S. Neniţescu, generalul Ion Argetoianu, C.C. Arion şi Ion N. Lahovari. Moment istoric important, Conferinţa de pace de la Bucureşti din 1913 a fost surprinsă în ilustraţii şi fotografii, în colecţia Cabinetului de Fotografii aflându-se două fotografii care îl arată pe Maiorescu alături de reprezentanţii ţărilor semnatare ale Conferinţei de Pace de la Bucureşti: D. Tonceff (Bulgaria), I. Vucotici (Muntenegru), E. Venizelos (Grecia), N. Pasici (Serbia).

În Colecţia de Stampe a Bibliotecii Naţionale se păstrează o caricatură din anul 1917, în tuş şi acuarelă, reprezentându-l pe Titu Maiorescu și care poartă semnătura lui Nicolae S. Petrescu-Găină. Binecunoscutul artist, realizator a numeroase caricaturi ale oamenilor politici, artişti şi scriitori de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, îl înfăţişează pe Titu Maiorescu având sub braţul drept tratatul încheiat cu ocazia Conferinţei de pace de la Bucureşti şi lucrarea „Logica”, iar în mâna stângă – bustul lui Schopenhauer, ale cărui lucrări le tradusese selectiv.

Fondurile de documente din Arhiva istorică a Bibliotecii Naţionale a României conțin de asemenea documente aparţinând lui Titu Maiorescu sau făcând referire la persoana sa. Poate fi consemnată astfel, în Fondul N. Bălcescu, prezenţa a 8 scrisori aparţinând tatălui autorului, Ioan Maiorescu, adresate Guvernului provizoriu al României din perioada iulie-octombrie 1848. Interesantă este și scrisoarea, în copie (documentul este însoțit și de transcrierea în franceză), adresată în 29 noiembrie 1841 de inspectorul şcolar Ioan Maiorescu fostului căpitan Magheru, în care expeditorul face o prezentare a situaţiei politice din Bucureşti, unde textul în limba română este scris pe două coloane, cu caractere chirilice.

În Fondul M. Kogălniceanu există câteva documente în care, între semnatari, figurează şi Titu Maiorescu. Fondul cuprinde şi procesul-verbal al testamentului lui Maiorescu transcris de un grefier al Tribunalului Bucureşti, alături de alte acte privind succesiunea: cererea adresată Tribunalului Ilfov de Theodor Rosetti, ca împuternicit al Liviei Dymsza, fiica lui Maiorescu. Un alt dosar cuprinde o scrisoare a lui Maiorescu datată 1/13 iunie 1899 și adresată lui Al. Holban, în care sunt solicitate date despre viaţa şi activitatea scriitorului și în care spune că vrea să obţină informaţii despre C. Hurmuzescu, pentru un articol despre oamenii politici români, necesar în documentarea pentru definitivarea „Enciclopediei române” a lui C. Diaconovici.

„Logica”, manualul lui Maiorescu, apărut într-o primă ediție la Socec în 1876, a cunoscut de-a lungul timpului numeroase reeditări. Maiorescu a avut o importantă contribuţie şi ca traducător, oferind versiuni în română în special din Arthur Shopenhauer (fragmentele de traducere, apărute iniţial în „Convorbiri literare”, vor fi adunate în 1890 în volumul „Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă”). Biblioteca Naţională a României deţine în colecţii şi alte cărţi care îl au ca autor pe Maiorescu, dar şi ale altor autori care s-au dedicat studiului vieţii şi operei sale: Eugen Lovinescu, Zigu Ornea, George Călinescu, alături de Ion Popescu-Sireteanu, Vladimir Streinu sau C. Popescu-Cadem, care au adunat textele de memorii în numeroase volume sau care au făcut posibile reeditări ale diferitelor lucrărilor ale sale, în antologii comentate sau în ediţii îngrijite.

inapoi