home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

Fascinaţia vizualului: Manuscrise şi desene ale pictorului Nicolae Tonitza aflate în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României. Expoziție virtuală
18 iulie 2017

Manuscrisele şi desenele prezentate în expoziţia online Fascinaţia vizualului: Manuscrise şi desene ale pictorului Nicolae Tonitza aflate în Colecţiile Speciale, propusă de Biblioteca Naţională a României, dau mărturie despre complexitatea personalităţii artistului.

Desenele au o tematică diversă, de la portret la peisaj şi de la nuduri la scene de gen şi de viaţă cotidiană. Manuscrisele sunt doar o mică parte din documentele Tonitza aflate în Cabinetul de Manuscrise al Bibliotecii Naţionale a României şi îl arată pe pictor în ipostaza sa de cititor împătimit (Ms 135 – Scrisoare către Panait Muşoiu), de teoretician al artei (Ms 17302 – [Consideraţii asupra mediului artistic românesc]), de artist plastic în plină activitate (Ms 18123 – Scrisoare către Mişu Takorian), de artist care îşi manifestă admiraţia faţă de un coleg de breaslă (Ms 34482 – Cronica plastică: D. Paciurea) ori de artist fascinat de universul copilăriei (Ms 34490 – Desemnul copilului).

Epoca actuală preţuieşte vizualul cu asupra de măsură, de multe ori, în detrimentul cuvântului scris sau vorbit. O cale de a ne recupera discernământul – care nu ne lasă a valoriza excesiv neesenţialul, chiar atunci când acesta ni se înfăţişează în moduri extrem de plăcute – poate fi contemplarea operelor marilor artişti plastici.

Nicolae Tonitza este un pictor cu personalitate complexă, autor nu doar de tablouri şi desene, ci şi de articole în care teoretizează despre artă sau în care propune cronici plastice. Pictura sa se află la jumătatea drumului între figurativ şi simbolic, având tot ceea ce este mai valoros din ambele. Indiferent că e vorba de portrete sau de nuduri, de peisaje citadine sau de naturi moarte, viziunea artistului deschide o fereastră către ideea ascunsă în aspectul sensibil al lucrurilor, transformând fascinaţia vizualului în virtute.

Curator: Cristina Marinescu – Cabinetul Manuscrise. Colecţii Speciale

Personalitate complexă a artei româneşti, Nicolae Tonitza (1886-1940) s-a remarcat nu doar prin creaţia plastică, ci şi prin articolele apărute în publicaţii de renume din perioada interbelică: „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Săptămâna literară”, „Gazeta literară”, „Bilete de papagal”.

Dacă în pictură s-a dovedit puternic influenţat de curentul expresionist, în cronicile plastice era adesea de o ironie muşcătoare la adresa unora dintre confraţii săi contemporani.

Nicolae Tonitza a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, între anii 1902-1907. În 1903, pleacă în Italia, împreună cu studenţii arhitecţi, sub îndrumarea profesorului Grigore Tocilescu. Patru ani mai târziu, studiază la München, la Academia Regală, cu Hugo von Habermann, perioadă soldată cu influenţe expresioniste şi secesioniste asupra artei sale. O altă etapă formativă a fost cea de la Paris, în care face studii după desenele lui Daumier, Delacroix, Ingres, Puvis de Chavannes, manifestând un interes deosebit pentru arta lui Watteau, Millet şi Matisse.

A debutat ca artist profesionist la München, organizând numeroase expoziţii, începând cu 1910, când expune 40 de uleiuri şi desene. În acelaşi an, trimite la Paris două lucrări în manieră impresionistă.

Tonitza a avut o pasiune deosebită pentru pictura bizantină, realizând fresca mai multor lăcaşuri de cult, precum cel din Grozeşti (jud. Bacău), în 1904, din Poeni (jud. Vaslui), în 1911, din Scorţeni (jud. Bacău), în 1912, din Netezeşti (jud. Ilfov), în 1914 etc. A participat la manifestările anuale ale grupării Arta Română (1918-1924), societate creată de generalul Constantin Prezan, şeful Marelui Stat-Major al Armatei. La sfârşitul anului 1925, gruparea Arta Română s-a destrămat, locul fiindu-i luat de Grupul celor patru, din care făceau parte, alături de Tonitza, Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dimitrescu. Gruparea a fiinţat până la moartea lui Ştefan Dimitrescu, în 1933, toţi cei patru artişti activând ca profesori la şcolile de artă din Bucureşti şi Iaşi.

Conform propriilor mărturisiri, tehnica lui Tonitza consta în realizarea de numeroase mici studii, după care urma prelucrarea picturală a peisajelor şi portretelor executate fără model.

inapoi