home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

Gioacchino Rossini, maestrul bel canto-ului italian. Expoziție (16 noiembrie 2017 – 16 mai 2018)
14 noiembrie 2017

Cu ocazia împlinirii a 225 de ani de la naşterea compozitorului Gioacchino Rossini, Biblioteca Naţională a României propune publicului expoziţia „Gioacchino Rossini, maestrul bel canto-ului italianˮ, în care vor putea fi văzute partituri, CD-uri, DVD-uri, fotografii, ilustraţii din volume bibliofile aflate în Colecţiile Speciale (Cabinetul de Muzică, Cabinetul de Fotografii, Cabinetul de Bibliofilie).

Curator: Raluca Bucinschi, Cabinetul de Muzică.

Deschiderea expoziției va avea loc în 16 noiembrie, de la ora 14.30, în spaţiul Curtea lui Dionis – parter, aripa Tribunal.

Expoziția va putea fi vizitatăîn perioada 16 noiembrie 2017 – 16 mai 2018.

Accesul este liber.

În Colecțiile Speciale se păstrează o serie de înregistrări audio-video în interpretări celebre – „Il Barbiere di Siviglia” cu Hermann Prey, Teresa Berganza, Juan Diego Flórez, Constantin Gabor, Valentin Teodorian, Magda Ianculescu; „Le Cenerentola” având-o în rolul principal pe Cecilia Bartoli; „L'italiana in Algeri” cu Lucia Valentini-Terrani, Ugo Benelli, Enzo Dara; „Il Turco in Italia” cu Maria Callas, Nicola Rossi-Lemeni, Nicolai Gedda –, precum înregistrări cu operele rossiniene mai puţin cântate – „Bianca e Falliero”, „Ciro in Babilonia”, „Le Compte Ory”, „Ermione”, „Elisabeta Regina d'Inghilterra” etc., în distribuții de excepție, acompaniate de nu mai puțin celebre orchestre și coruri (Das Bayerische Staatsorchester, Orchestra e Coro del Teatro alla Scala di Milano, The Orchestra and Chorus of the Royal Opera House, London Philharmonic Orchestra, Berliner Philharmoniker, Corul şi Orchestra Operei Naţionale Române), conduse de mari dirijori (Herbert von Karajan, Myung-Whung Chung, Thomas Beecham, James Levine şi alţii). În 1996, regizorul David Devine a realizat filmul „Rossini's Ghost”, care aduce în prim-plan aspecte din viaţa şi creaţia compozitorului. Biblioteca Naţională deține în colecţiile sale DVD-ul cu acest film, alături de alte importante înregistrări video.

Cabinetul de Fotografii completează expoziţia cu două portrete ale compozitorului, la vârste diferite: primul este un portret la 18 ani, publicat într-o revistă ilustrată interbelică (pe verso este aplicată ştampila roşie a Muzeului Al. Saint Georges; pozitiv pe hârtie cu gelatino-bromură de argint, alb-negru); ce de-al doilea este un portret la maturitate, realizat de Albert Eichhorn (carte poştală color).

Cabinetul de Bibliofilie aduce în atenţie portretul dramaturgului francez Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, a cărui piesă „Le Barbier de Séville ou la Précaution inutile” a stat la baza libretului operei cu acelaşi titlu, precum şi ilustraţii tematice dintr-o ediţie a operelor complete ale lui Beaumarchais (Paris, 1874), gravate de F. Delannoy, după desene de Pierre-Gustave-Eugène Staal.

În secolul al XIX-lea, opera continuă să reprezinte forma de manifestare artistică cea mai accesibilă şi, totodată, cea mai spectaculoasă. Până să ajungă la desăvârşirea stilului italian reprezentat de Verdi sau la drama muzicală a lui Wagner, ea cunoaşte mai multe etape. Începuturile operei romantice sunt legate de valorificarea unor elemente noi din opera tradiţională.

Parisul devine locul cel mai favorabil afirmării operei romantice, chiar dacă reprezentanţii săi aparţineau altor şcoli muzicale decât cea franceză. Cel mai de seamă teatru de operă din capitala Franţei, dominând pentru o bună perioadă viaţa muzicală, a fost cel al operei italiene, condus de Gioacchino Rossini.

Rossini s-a născut la Pesaro, în 29 februarie 1792, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Giuseppe, inspector de abatoare, cânta la corn şi la trompetă. Mama sa, Anna, fiică de brutar, a fost de asemenea cântăreaţă. Părinţii lui Rossini s-au preocupat de timpuriu de pregătirea sa muzicală, astfel că, la vârsta de şase ani, cânta la trianglu în grupul muzical al tatălui său. În copilărie, a cântat în corul bisericii şi a interpretat roluri secundare de operă. La doisprezece ani a început să compună, iar la paisprezece s-a înscris la Conservatorul din Bologna, scriind mai ales muzică religioasă. Din 1812, a scris într-un ritm debordant şi, timp de cincisprezece ani, a fost vocea dominantă a operei italiene.

Din 1806, timp de patru ani, a fost studentul lui Cavedagni la violoncel. Iniţial, este admis la clasa de canto; progresul la celelalte discipline fiind rapid, va fi curând admis la clasa de contrapunct a lui Padre Stanislao Mattei (1750-1825). Învăţă să cânte la violoncel, dar severitatea pedantă a lui Mattei în ceea ce privea contrapunctul imprima în mintea tinerilor elevi ideea inutilităţii compoziţiei. Perspectiva lui Rossini în ceea ce privește resursele orchestrale este atribuită, în general, nu atât regulilor compoziţionale învăţate de la Mattei, cât mai ales cunoştinţelor dobândite ca autodidact, în timp ce descifra notele cvartetelor şi simfoniilor lui Haydn şi Mozart. La Bologna, era cunoscut drept „il Tedeschino“ (micul neamţ), poreclă primită grație devotamentului faţă de Mozart. S-a spus adesea că adevăraţii profesori ai lui Rossini au fost Haydn şi Mozart, şi există un sâmbure de adevăr în această afirmație: formele abordate de cei doi maeştri au reprezentat adevăratele sale modele. Rossini se identifica uşor cu energia şi spiritul lui Haydn şi Mozart.

În 1813, cunoaşte primul său succes cu operele „Tancrediˮ şi „Italianca în Algerˮ. Va scrie cea mai reușită opera a sa în 1816, „Bărbierul din Sevillaˮ, după piesa lui Beaumarchais, lucrare care îi va aduce consacrarea. Între 1815 şi 1823, Rossini a creat 20 de opere, dintre acestea, „Otelloˮ a reprezentat apogeul revoluţiei sale în ce priveşte opera seria, oferind un contrast sugestiv cu abordarea ulterioară a aceluiaşi subiect de către Giuseppe Verdi. În epocă, opera seria nu era deloc pe gustul publicului de operă din Roma, Rossini văzându-se astfel obligat să inventeze un final fericit pentru Otello (Il Moro di Venezia).

În 1822, s-a căsătorit cu renumita cântăreaţa de operă Isabella Colbran, stabilindu-se la Viena, unde operele sale au stârnit furia publicului. În 1823, pornește spre Anglia, fiind celebrat în mod public la trecerea prin Paris. În Anglia, se va bucura de un generos bun venit, fiind primit inclusiv de regele George al IV-lea. Anul următor devine directorul muzical al Théâtre des Italiens din Paris, cu un salariu de 800 de lire pe an. Popularitatea lui Rossini la Paris a fost atât de mare, încât regele Carol al X-lea i-a oferit un contract anual pentru cinci noi opere, urmând ca, la expirarea contractului, să primească o pensie viageră.

Prima sa soție, Isabella Colbran, moare în 1845; în 16 august 1846, se recăsătoreşte cu Olympe Pelissier, care i-a pozat lui Vernet pentru tabloul Iudita şi Olofern. Tulburările politice îl obligă să părăsească Bologna în 1848; după şederea la Florenţa, se stabileşte în 1855 la Paris, reşedinţa sa fiind un centru al societăţii artistice.

Rossini a fost întreaga viaţă un gurmand şi un excelent bucătar, dedicându-se acestor pasiuni cu deosebire după retragerea sa componistică. S-au păstrat feluri de mâncare alla Rossini, create fie de el, fie special pentru el. Cel mai faimos este, probabil, Tournedo Rossini, regăsit şi azi în meniul multor restaurante.

Pe 13 noiembrie 1868, la vârsta de 76 de ani, Rossini se stinge din viață în reședința sa de la ţară, din Passy. A fost înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise din Paris. La cererea guvernului italian, va fi deshumat în 1887, rămăşiţele sale pământeşti găsindu-şi astfel locul de veci în Basilica di Santa Croce din Florenţa.

Alături de Vincenzo Bellini şi Gaetano Donizetti, Rossini este unul dintre compozitorii de frunte ai operei bel canto; de-a lungul anilor, operele sale s-au păstrat cu încăpăţânare în repertoriile lirice, scenele de operă din întreaga lume fiind astăzi literalmente invadate de operele rossiniene.

inapoi