home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

La drept vorbind, ce înseamnă să spui adevărul şi cum îl poţi rosti? Un dialog între profesorii Mircea Dumitru şi Daniel Barbu
5 februarie 2015

Marți, 20 februarie 2018, de la ora 18:00, la Biblioteca Națională (spațiul Pergament, parter) va avea loc dezbaterea La drept vorbind, ce înseamnă să spui adevărul şi cum îl poţi rosti?, în care profesorii Mircea Dumitru şi Daniel Barbu vor încerca să formuleze răspunsuri la întrebări precum: Există adevăr?; Cum putem defini adevărul obiectiv?; Cum putem stabili faptele în lumina adevărului?; Ce înseamnă să spui adevărul?; Care este raportul dintre opinie şi adevăr, expertiză şi adevăr, credinţă şi adevăr?. Moderator: prof. univ. dr. Otniel Bunaciu.

Inițiat de prof. univ. dr. Daniel Barbu, prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, dr. Ana Petrache, dr. Iuliana Conovici, dr. Cătălin Raiu și dr. Bogdan Duca, în colaborare cu Biblioteca Națională a României, Proiectul Emmaus: cunoaşterea ca interpretare, călătorie, mărturie propune o serie de dezbateri şi conferinţe care se adresează universitarilor, cercetătorilor, specialiştilor, dar și tuturor celor interesați de subiect.

Proiectul adună într-un spirit interconfesional intelectuali creştini de cele mai diverse orientări, care îşi propun să desluşească împreună, în lumina metanaraţiunii biblice, semnificaţia fenomenelor culturale şi intelectuale, a proceselor sociale şi politice din societatea românească de astăzi.

În 2018 sunt aşteptaţi să conferențieze în cadrul proiectului John Milbank, profesor emerit al Universitatea din Nottingham şi Paul Fiddes, profesor la Universitatea din Oxford.

Emmaus: cunoaşterea ca interpretare, călătorie, mărturie pornește de la o constatare fundamentală: niciun alt factor  fie acesta de ordin intelectual, religios, social, economic ori politic  nu a avut un rol la fel de determinat în modelarea civilizaţiei europene și occidentale ca răspândirea, traducerea, interpretarea ori contestarea Bibliei. Societăţile europene au fost şi rămân, în bună măsură, chiar şi atunci când nu mai sunt dispuse să recunoască acest fapt, societăţi ale Cărţii, ţesute şi transformate, ţinute împreună sau fragmentate de o metanaraţiune, cea a Cuvântului care se comunică istoric prin intermediul Vechiului şi Noului Testament, prin modurile în care ele au fost citite, comentate, încorporate în practici, instituţii, atitudini, rituri, texte.

Felul în care interpretarea Cărţii devine un mod de producere a istoriei este surprins în Evanghelia după Luca, 24:13-35. Mergând spre Emmaus, la trei zile după punerea Sa în mormânt, doi discipoli ai lui Iisus încearcă să găsească o semnificaţie evenimentului surprinzător la care fuseseră martori: moartea pe cruce a celui pe care-L consideraseră profetul şi eliberatorul naţiunii lor. Christos însuşi li se alătură pe drum şi, fără a se lăsa imediat recunoscut, le explică, prin recursul la texte, cum răstignirea este consecinţa revoluţionară, inevitabilă şi eliberatoare a întregii tradiţii narative transmise de Biblie.

Episodul poate fi definitoriu şi pentru cei care se consideră discipoli ai Cuvântului în zilele noastre sau care sunt doar interesaţi de istoria sa textuală. Și ei se află pe drum. Se străduiesc la rândul lor să dea sens istoriei raportându-se la un text prin care îşi definesc condiţia umană. La fel ca drumeții spre Emmaus de odinioară, aceștia se găsesc prinşi în logica nerecunoaşterii – dezvăluirii, a ignoranţei – revelaţiei. Ca şi ei, trăiesc sub imperativul interpretării.

inapoi