home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

De la „Faust” la „Romeo şi Julieta” : Opera lirică în creaţia lui Charles Gounod. Expoziţie
22 iunie 2018

Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului Charles Gounod, Biblioteca Naţională a României propune publicului expoziţia De la „Faust” la „Romeo şi Julieta”: opera lirică în creaţia lui Charles Gounod, în care vor putea fi văzute partituri, CD-uri, DVD-uri, Lp-uri, precum și ilustraţii din volume bibliofile păstrate în Colecţiile Speciale (Cabinetul de Muzică și Cabinetul de Bibliofilie).

Curator: Raluca Bucinschi

Expoziția este deschisă la Biblioteca Națională (Curtea lui Dionis – parter, aripa Tribunal) în perioada 28 iunie – 1 noiembrie 2018. Accesul este liber.

În Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale a României se păstrează numeroase înregistrări audio-video din opera lui Charles Gounod, în interpretări celebre – „Faust” cu Franco Corelli și Nicolaj Ghiaurov; „Roméo et Juliette” cu Angela Gheorghiu și Roberto Alagna; „Messe Solennelle De Sainte Cécile” cu Irmgard Seefried, Gerhard Stolze și Hermann Uhde; „Messe Chorale Op. 4” cu Isabel Balmori-Padesca, Annelise Théodoloz, Laurent Dami și Alain Clement; recitaluri ale unor artiști vocali de excepţie, care includ şi arii din creaţia lui Gounod, precum: Janet Baker, Mattia Battistini, Jussi Björling, Andrea Bocceli, Montserrat Caballé, Dan Iordăchescu, José Carreras, Giuseppe Di Stefano, acompaniate de nu mai puțin celebre orchestre și coruri (Chorus of the Royal Opera House, Covent Garden, Orchestra of the Royal Opera House, Covent Garden, London Symphony Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Symphonique et Chœur de la Monnaie, Orchester der Wiener Staatsoper, Chor der Wiener Staatsoper, Bühnenorchester der Wiener Staatsoper, Ballett der Wiener Staatsoper, Nürnberger Symphoniker, Chor der Frankfurter Oper, Orchester der Frankfurter Oper, Badische Staatskapelle), conduse de mari dirijori (Leonard Bernstein, James Levine, Richard Bonynge, Ludovic Bacs, Cristian Mandeal şi alţii).

Cu prilejul expoziției De la „Faust” la „Romeo şi Julieta”: opera lirică în creaţia lui Charles Gounod, Cabinetul de Bibliofilie – Colecții Speciale prezintă figuri celebre de scriitori, titani ai culturii universale, precum William Shakespeare, Pierre Corneille, Molière, Jean de La Fontaine şi Johann Wolfgang von Goethe, ale căror creaţii literare au stat la baza libretelor unora dintre cele mai apreciate opere din repertoriul compozitorului Charles Gounod: „Roméo et Juliette”, „Polyeucte”, „Philémon et Baucis”, „Le médecin malgré lui” şi „Faust”. Alături de lucrările muzicale, sunt expuse portrete ale autorilor, precum şi o serie de imagini tematice care fac parte din aparatul iconografic al cărţilor publicate în secolele XVIII-XIX de editori de seamă, cum ar fi fraţii Garnier, Michel şi Calmann Lévy, Louis Hachette sau Émile Testard. Printre ilustratorii şi gravorii ediţiilor, se cuvine a aminti pe Tony Johannot, acest cunoscut maestru al ilustraţiei de factură romantică semnând desenele după care au fost gravate ilustraţiile volumului „Faust” tipărit în anul 1847, sub auspiciile casei de editură Michel Lévy Frères.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Franţa trăia transformări sociale şi statale care vor schimba modul de viaţă al oamenilor, dar care, în schimb, nu păreau să marcheze evoluţia stilistică a culturii muzicale. Doar diversele influenţe ale altor culturi muzicale, încrucişate în câmpul activităţii cotidiene, vor produce reacţii care vor determina unele transformări stilistice.

Este epoca în care romantismul îşi trăieşte ultimele afirmări, prin prezenţa lui Victor Hugo, prin ultimele ecouri ale creaţiilor dramatice-mamut ale lui Héctor Berlioz. Naturalismul lui Zola, simbolismul lui Verlaine, Mallarmé, Baudelaire, ca şi impresionismul pictorilor Monet, Manet, Degas, Renoir au impulsionat creaţia muzicală franceză. Aceasta se afla din nou în căutarea drumului şi a identității, după stingerea grand-operei lui Meyerbeer, creatorul muzicii retorice.

Marile polemici purtate, în secolul al XVIII-lea, în jurul operei se stinseseră treptat, în timp ce genurile dramatice clar delimitate încep să se confunde. La un moment dat, aceste genuri se vor reuni, dând naştere grand-operei care, deși utilizând teme realiste, va păstra caracterul spectaculos, ca reminiscență a tradiţionalei tragedii lirice. Ca tematică, ea se va baza pe subiecte revoluţionare, redate cu tot arsenalul de succes al tragediei lirice: arii, coruri, divertismente de balet, montări fastuoase.

Compozitorul care va inaugura opera lirică este Charles Gounod. Născut la Paris la 17 iunie 1818, ca fiu al unor artişti (tatăl – pictor şi gravor, mama – pianistă), Charles Gounod a primit primele cunoştinţe muzicale de la mama sa, urmând apoi cursurile Conservatorului din Paris, unde i-a avut ca profesori pe Fromental Halévy şi Jean-François Le Sueur. În 1839, este distins cu Premiul Romei, petrecând astfel trei ani în străinătate, în special la Roma, unde studiază muzica religioasă veche, fiind absorbit de muzica lui Palestrina. Întors la Paris, e numit organist la Catedrala Mission, fiind pe punctul de a deveni preot, însă, în contact cu muzica lui Robert Schumann şi Hector Berlioz, îşi descoperă adevărata vocaţie, îndreptându-se către creaţia de operă.

Prima sa lucrare, „Sapho”, compusă în 1851, îl situează în direcţia opusă lui Meyerbeer. Aceeaşi tendință se observă şi în operele următoare: „Ulysse” şi „La none sanglante” (Călugăriţa însângerată).

În 1859, scrie „Faust”, operă în cinci acte şi șapte tablouri, pe un libret de Jules Barbier şi Michel Carré, după partea întâi a dramei lui Goethe, opera lui Gounod, la fel ca oricare dintre marile şi autenticele capodopere, reuşind să se impună treptat în viaţa muzicală şi în conştiinţa publicului din întreaga lume, dând, de fiecare dată când este reprezentată, viaţă şi sensuri noi figurii legendare a doctorului Faust, întruchipare goethiană a permanenţei scrutătoare a spiritului uman, în aspiraţiile sale spre cunoaştere și adevăr.

Cu toate că sunt magistral realizate din punct de vedere artistic, cuprinzând numeroase pagini muzicale de o autentică valoare și distingându-se mai ales în plan melodic şi timbral, niciuna dintre operele care au urmat, „Colomba” – operă comică în două acte –, „Philemon et Baucis” – operă în trei acte – şi „Reine de Saba” – operă în patru acte –, nu s-au ridicat la nivelul atins de „Faust”.

De o mare complexitate şi de o valoare superioară, „Romeo et Juliette” (1867), operă în cinci acte, după Shakespeare, s-a impus ca una dintre cele mai unitare şi mai omogene opere ale lui Gounod, operă cu o muzică de o remarcabilă frumusețe. Lipsită de o dramaturgie puternică, păstrând stilul tradiţional în construcţiile melodice şi demonstrând respect faţă de rigoarea shakespeariniană, opera „Romeo et Juliette” ne apare azi oarecum în afara progresului şi tendinţelor de înnoire a mijloacelor de expresie ale compozitorului, fapt care a condus la succesul ei temporar, cu toate că opera marchează apogeul carierei dramatice a lui Gounod, ultimul mare succes al său.

Charles Gounod a compus și numeroase lucrări vocale, instrumentale şi simfonice, precum şi compoziţii religioase, între acestea remarcându-se geniala „Ave Maria”, cu o melodie suavă, suprapusă primului Preludiu din „Clavecinul bine temperat” de Johann Sebastian Bach.

A făcut și dovada unui scriitor experimentat, publicând un studiu de muzicologie asupra operei „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, precum şi autobiografia „Memoriile unui artist”.

Compozitorul s-a stins din viață în anul 1893, la Saint-Cloud, după revizuirea finală a operelor sale. A fost înmormântat la biserica din Madeleine, Camille Saint-Saëns fiind cel care a interpretat la orgă, sub conducerea muzicală a lui Gabriel Fauré.

Membru fondator al Societăţii Naţionale de Muzică, Charles Gounod a contribuit la modernizarea muzicii franceze, printr-un spectacol în care sentimentul şi maniera se împletesc într-o factură tipic franceză ca stil melodic, spectaculozitate şi subliniere a situaţiilor dramatice. În lucrările sale, comicul alternează cu dramatismul sau chiar cu tragicul, acţiunea fiind presărată adesea cu momente lirice. Stilul său ponderat, melodismul limpede, orchestraţia transparentă, varietatea ritmică denotă grija pentru armonia formei, pentru exprimarea cu fin discernământ a conţinutului emoţional.

inapoi