caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Biblioteca Națională „ia Taxiul cu Bomboane” pentru a le duce povești copiilor internați în Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu”

Biblioteca Națională a României se alătură, pentru al doilea an consecutiv, proiectului 4/4 pentru prieteni, un program de voluntariat organizat, la nivel național, din inițiativa Ambasadei Statelor Unite ale Americii, în colaborare cu American Councils for International Education. 
Acțiunea propusă anul acesta de Biblioteca Națională beneficiază de sprijinul Asociației „Taxiul cu Bomboane”, ai cărei membri au o îndelungată experiență în activitățile de voluntariat, de empatizare cu cei mai mici cititori, în special cu cei aflați în dificultate. 

Prin urmare, în data de 4 aprilie 2019, Biblioteca Națională „va lua Taxiul cu Bomboane” pentru a le duce poveștile cele mai frumoase copiilor internați în Centrul de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu” din București. Cu acest prilej, copiii vor primi în dar cărți și vor citi povești, alături de voluntari și de bibliotecari.

Donația de carte va fi realizată cu participarea unor edituri de profil (Girasol, Didactica Publishing House, Curtea Veche, Editura All), precum și cu cea a Rezervei Naționale de Publicații din cadrul Bibliotecii Naționale, o parte dintre exemplare urmând să intre în custodia Centrului de Recuperare „dr. Nicolae Robănescu”, iar celelalte exemplare fiind donate fiecărui copil în parte, în cadrul unui eveniment de lectură publică.

Creat în memoria lui Martin Luther King, Jr., proiectul 4/4 pentru prieteni își propune să celebreze și să promoveze în România valorile voluntariatului și ale prieteniei. Biblioteca Națională a României s-a alăturat din anul 2018 acestui generos proiect, organizând, în data de 4 aprilie 2018, în cadrul Secției de Pediatrie a Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din București, un Raft cu povești, pe baza unei donații de 300 de cărți din Rezerva Națională de Publicații a Bibliotecii Naționale și  cu sprijinul editurilor DPH (Didactica Publishing House), Corint Junior, Girasol, Niculescu și  Galaxia Copiilor.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României