Bibliotecile românești – un portret fotografic compus. 23-26 aprilie 2019
23 aprilie 2019
Bibliotecile publice din România reușesc, prin acţiunile derulate, să sprijine comunităţile cărora li se adresează, dând dovadă, în ciuda obstacolelor întâmpinate, de flexibilitate şi de determinare în a ţine pasul cu evoluțiile tehnologice, cu tendinţele unei societăţi într-o continuă dezvoltare și transformare.
La ceas aniversar, Biblioteca Naţională a României aduce omagiu bibliotecilor, aceste instituţii culturale și formatoare definitorii, deţinătoare și deopotrivă generatoare de cunoaştere şi de nou, precum și slujitorilor lor, bibliotecarii, pentru profesionalism și dăruire, pentru capacitatea de a fi adevărați lideri în comunitățile lor.
Astfel, în perioada 23-26 aprilie 2019, Biblioteca Naţională îşi propune să descrie, printr-o serie de fotografii reprezentative, reunite în patru categorii tematice, un portret fotografic compus al bibliotecilor românești contemporane:
► „Să descoperim biblioteca” – imagini de la expoziţii și de la alte acţiuni prin care sunt promovate colecţiile şi serviciile oferite de biblioteci;
► „Mai aproape de cultură, cu ajutorul bibliotecii” – imagini de la evenimente culturale, de la ateliere, lansări de carte, conferinţe, piese de teatru, cine-cluburi;
► „Proiecte inovatoare în bibliotecă” – imagini referitoare la proiectele derulate pe parcursul ultimului an și care au folosit noile tehnologii;
► „Prietenii bibliotecii” – imagini cu cititorii fideli şi colaboratorii.
Prima temă propusă, „Să descoperim biblioteca”, dezvăluie tehnicile și strategiile alese în ultimii ani de bibliotecile românești pentru a-și face cunoscute și prietenoase colecţiile şi serviciile.
inapoi