Biblioteca Națională a României, în Noaptea Muzeelor
18 mai 2019
Sâmbătă, 18 mai 2019, Biblioteca Națională a României se alătură instituțiilor culturale care participă la programul Noaptea Muzeelor, aflat sub patronajul Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), al UNESCO și al Consiliului Europei.
Având ca principală misiune intermedierea cunoașterii, a tuturor formelor de expresie culturală și științifică, gestionând şi valorificând patrimoniul documentar naţional şi participând la formarea unor generații de consumatori de cultură pertinenți, Biblioteca Națională propune, în ediția din acest an a programului Noaptea Muzeelor, sesiuni de lectură, expoziții, concerte și tururi ghidate.
Agenda evenimentului include de asemenea lansarea proiectului cultural Supliment de lectură, inițiat de Biblioteca Națională a României în Anul cărții, 2019 – programul național România citește. În cadrul proiectului Supliment de lectură, va avea loc, între orele 16:00-18:00, o primă ședință a clubului de lectură organizat la Biblioteca Națională, în parteneriat cu Societatea Culturală Calderon. Ședința clubului de lectură Calderon se oprește, de această dată, asupra povestirii „Josefina sau neamul șoarecilor”, semnată de scriitorul Franz Kafka, text inclus în cel puțin două volume apărute recent în versiune românească: Franz Kafka, „Opera antumă” (Rao, 1996) și Franz Kafka, „Metamorfoza” (Humanitas, 2017).
Evenimentul Biblioteca Națională a României, în Noaptea Muzeelor se desfășoară sâmbătă, 18 mai 2019, în intervalul orar 16:00-22:00. Intrarea este liberă.
Ediția din acest an a programului Noaptea Muzeelor are loc de Ziua Internațională a Muzeelor (18 mai), zi instituită de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) din 2005.
inapoi