Clubul de lectură Calderon la Biblioteca Națională
22 iunie 2019
Sâmbătă, 22 iunie 2019, de la ora 16:00, la Biblioteca Națională (Sala de conferințe Mircea Vulcănescu, parter) va avea loc o nouă ședință a clubului de lectură organizat în parteneriat cu Societatea Calderon.
În dezbatere: romanul „Obolul visului” al scriitoarei Marguerite Yourcenar.
Moderator: Alex Păun.
●●●
Publicat la Editura Grasset în 1934, romanul „Denier du rêve” a cunoscut o revizuire semnificativă (Editura Plon, 1959), această nouă versiune fiind considerată cea definitivă: „Romanul, așa cum se prezintă acum, este pe jumătate o rescriere din anii 1958-1959, dar una în care noul și vechiul se amestecă în asemenea măsură încât este aproape imposibil, chiar și pentru autoare, să discearnă unde începe unul și unde se termină celălalt”, sentimentul încercat, după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind acela că „aventura umană e mai tragică – dacă este posibil – decât credeam în urmă cu douăzeci și cinci de ani și, totodată, mai complexă, mai bogată și mai stranie” (Marguerite Yourcenar – Prefață – Editura Gallimard, 1971).
„Denier du rêve” a apărut în versiune românească în traducerea lui Emanoil Marcu, cu titlul „Obolul visului”, în două ediții scoase de Editura Humanitas (2003 și 2018), ambele având reprodusă prefața autoarei. Volumul din 2003, publicat în colecția Cartea de pe noptieră, conține exclusiv romanul, iar cel din 2018, apărut în colecția Humanitas Fiction, reprezintă o antologie care alătură romanului trei scrieri de tinerețe ale scriitoarei Marguerite Yourcenar, publicate postum (Editura Gallimard, 1993): „Poveste albastră”, „Întâia seară” și „Farmece”.
În varienta engleză, „Denier du rêve” a apărut cu titlul descriptiv A Coin in Nine Hands (traducere de Dori Katz).
●●●
Biblioteca Națională a României desfășoară ședințele Clubului de lectură Calderon în cadrul proiectului său cultural Supliment de lectură.
O primă întâlnire a Clubului de lectură Calderon la Biblioteca Națională a avut loc în 18 mai 2019, în cadrul programului Biblioteca Națională, în Noaptea Muzeelor, textul propus spre dezbatere, cu acel prilej, fiind povestirea lui Franz Kafka, „Josefina sau neamul șoarecilor”.
●●●
Participarea la ședințele Clubului de lectură Calderon la Biblioteca Națională este liberă, pe baza înscrierii făcute în prealabil la adresa:
inapoi