„Fratelli nell’arte”, un dialog artistic Italia – România
3 iulie 2019
În perioada 4-17 iulie 2019, la Biblioteca Națională a României (Papirus, parter) poate fi văzută expoziția de artă plastică „Fratelli nell’arte”, organizată în colaborare cu Centro d’Arte Moderna GaMeC Pisa și TRUICART Events Brand.
Curatori: Dan Tudor Truică, Mimmo Corrado și Massimiliano Sbrana.
Vernisajul va avea loc vineri, 5 iulie 2019, de la ora 16.30. Intrarea este liberă.
Evenimentul reuneşte pe simeze 40 de lucrări (pictură și artă decorativă) semnate de nouă artişti toscani: Stefano Ballantini, Franco Banti, Giuseppe Biondi, Franco Cappelli, Mimmo Corrado, Manrico del Corso, Francesco Lipani, Francesco Milicia, Lucia Sandroni, precum și de șaisprezece artiști români: Andana Călinescu, Nicoleta Cărare, Cornelia Victoria Dedu, Elena Otilia, Adrian Hofman Garbiș, Florin Grădinaru, Sibil Ruxandra Mermeze, Daniela Orăvițanu, Victoria Caraiman Pastuch, Florentina Popescu, Ema Szabo, Carmen Cecilia Rusu, Mihaela Radian, Cecilia Găinaru, Margareta Apahidean și Elena Stănescu.
Dialog vizual necesar între artiștii plastici din Italia și România, demonstrând, o dată în plus, necesitatea prezentării pe simeze a diverselor tendințe stilistice înregistrate de arta contemporană, „Fratelli nell’arte” are drept pandant expoziția „Tendenze visive dopo postmodernismo”, care a fost organizată anul trecut în orașul Pisa.
inapoi