Dăm startul la citit! Biblioteca Națională, în Nocturna Bibliotecilor
24 septembrie 2019
În plin An al Cărții, Biblioteca Națională a României construiește programul ediției a IX-a a Nocturnei Bibliotecilor în jurul campaniei intitulate Dăm startul la citit.
Astfel, vineri, 27 septembrie 2019, între orele 18:00-22.30, publicul va fi antrenat într-un periplu literar și artistic ce va include sesiuni de lectură și dezbateri pe marginea textelor citite, spectacole performative care vor îmbina dansul contemporan, muzica și poezia, seminare de traductologie și ateliere de creație, proiecții de film, expoziții de carte și de artă.
Din program:
►Dăm startul la citit – o campanie on-line de promovare a lecturii
În cadrul Nocturnei Bibliotecilor 2019, inițiem campania on-line „Dăm startul la citit”, un maraton de promovare a lecturii conceput de Biblioteca Națională și continuat de alte biblioteci din țară, din dorința de a revigora interesul pentru consumul de carte și de a promova lectura ca modalitate atractivă de petrecere a timpului liber. Startul la citit va fi dat de doamna Carmen Mihaiu, Directorul General al Bibliotecii Naționale, care va citi un scurt fragment dintr-o carte îndrăgită. Ștafeta va fi predată apoi unei alte biblioteci din România, care va continua maratonul on-line de lectură cu noi fragmente.
18:00, Sala de conferințe „Mircea Vulcănescu”, parter
► Clubul de lectură Calderon la Biblioteca Națională
Ședința Clubului de lectură Calderon la Biblioteca Națională se oprește de această dată asupra volumului autobiografic Născut într-un ceas bun, al binecunoscutului scriitor britanic David Lodge. Posesor al unei memorii prodigioase, romancierul își povestește aici primele patru decenii de viață: 1935-1975, interval important nu doar pentru că ne aduce sub ochi avatarurile unei vieți (copilărie, studii, călătorii, serviciu militar, mariaj, primele încercări literare etc.), ci și pentru că, în fundal, putem distinge portretul fascinant al Occidentului postbelic. Versiunea românească a cărții, datorată lui Radu Pavel Gheo, a apărut în anul 2016, la Editura Polirom. Moderator: Alex Păun. Seria Clubul de lectură Calderon la Biblioteca Națională se desfășoară în cadrul proiectului Supliment de lectură.
19:00, Spațiul expozițional Scriptorium, parter
► Oglinzi literare: România – Macedonia de Nord. Importanța traducerilor literare într-o lume multiculturală
Seminarul aduce laolaltă scriitori macedoneni și români importanți pentru a vorbi despre scris, cărți, traduceri și pentru a citi fragmente din operele proprii. Evenimentul este organizat în colaborare cu Biblioteca Națională și Universitară Sf. Clement din Ohrid – Skopje, Macedonia de Nord.
Invitați: Jovica Tasevski Eternijan – poet, Lidija Dimkovska – prozator, Ana Blandiana – poet și eseist și Gabriela Adameșteanu – romancier, prozator și eseist.
20:30, Atrium, parter
► CORPZero.DansVers. Spectacol de dans contemporan și poezie
Dansul contemporan, poezia și muzica se vor împleti pentru a crea împreună un spațiu al emoțiilor. Artiștii invitați, cu sprijinul asociației Delazero, vor contura – improvizând – idei și senzații prin intermediul cuvântului și vor crea, pornind de la acestea, mișcare.
19:00, Sala de conferințe „Mircea Eliade”, parter
►Vizionare de film
Eveniment realizat cu sprijinul DACIN SARA (Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual).
18:00-22.30, Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu”, et. I
► Seară de povești și basme – Raftul cu poveşti. Atelier de lectură pentru copiii între 7 și 12 ani
Cei mici vor avea posibilitatea să citească fie împreună cu părinții, fie în grup, îndrumați de custodele sălii de lectură.
18:00, Ludoteca „Apolodor din Labrador”, mezanin
► Povestea dansului. Spectacol-atelier
Programul va include prezentarea momentului coregrafic și a viziunii interpretative, precum și discuții cu publicul referitoare la alegerea unei cariere coregrafice. Adresabilitate: 4-18 ani.
19:00-22.30, Ludoteca „Apolodor din Labrador”, mezanin
► Cele mai frumoase litere. Atelier de carte rară, desfășurat în maraton, pentru copiii între 4 și 6 ani
Letrinele reprezintă majusculele sau literele mari, înfrumusețate în mod deosebit, pe care le întâlnim la începutul unui text, al unui paragraf sau al unui capitol. În trecut, decorarea letrinelor era o activitate artistică foarte importantă în realizarea manuscriselor și a tipăriturilor. Scrierea și decorarea inițialei prenumelui poate fi o activitate atractivă și stimulativă pentru copii. Aceștia sunt invitați astfel, în cadrul Atelierului de carte rară, într-un cadru plăcut, amenajat special pentru ei, la un exercițiu de imaginație și de măiestrie artistică, în care vor construi și ornamenta litere și în care își vor crea propriile simboluri, în imagine și culoare. Coordonator: Dana Panighianț, artist plastic și bibliotecar.
19:00-22.30, Buzunarul PATRU, parter
► Orele albastre ale lecturii. Expoziție-concept
Timpul cititului în prozele lui Aleksandar Hemon, J.M. Coetzee și J.P. Villalobos.
Expoziții:
● Eugen Ionesco – 110 ani de la naștere. Expoziție de carte (Sala de Științe Filologice „Mihai Eminescu”, et. I)
● Nicolae Filimon – 200 de ani de la naştere. Expoziție de carte (Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu”, et. I)
● Copilăria, un tărâm magic. Expoziție de pictură a artistei Norica Veșcă-Popescu (Ludoteca „Apolodor din Labrador”, mezanin)
● Un vizionar american: Viaţa şi vremurile lui John F. Kennedy. Expoziție de fotografie (Centrul de Resurse și Informare „American Corner”, et. I)
● 15 ani de istorie a României în NATO (Atrium, parter)
● Dunărea României moderne – un portret fotografic. Fotografii din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale (Grădina lui Dionis, parter)
● Spaţii fluente. Hărţi ale spaţiului dunărean, 1650-1800. Hărți din Arhiva Generală a Landului Karlsruhe, Biblioteca Landului Baden, Institutul de Istorie şi Studii Regionale al Şvabilor Dunăreni din Tübingen, din colecţii private ale dr. Mathias Beer (Tübingen) şi Ovidiu Şandor (Timişoara), precum și din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale (parter, aripa Mircea Vodă)
● Bucureștiul de ieri și astăzi. Expoziție de fotografie realizată de Biblioteca Metropolitană București (Buzunarul UNU, parter)
inapoi