OPEN LIBRARY – OPEN MIND - Biblioteca Națională în Nocturna Bibliotecilor, 25 septembrie 2020
25 septembrie 2020
Open library – open mind este ideea ce leagă toate evenimentele ce vor avea loc în cadrul Nocturnei Bibliotecilor din acest an. Într-o lume aflată încă sub efectele pandemiei de covid-19 și sub imperiul restricțiilor inerente situației, Biblioteca Națională a României alege să-și păstreze porțile deschise până spre miezul nopții, invitând publicul la reflecție, pentru a conștientiza importanța culturii în viața noastră de zi cu zi.
Astfel, vineri, 25 septembrie 2020, în cadrul celei de a X-a ediții a Nocturnei Bibliotecilor, între orele 16:00-23:00, vă propunem o serie de expoziții de carte și artă care explorează trecutul îndepărtat sau recent, pentru a ne explica mai bine prezentul sau anticipa viitorul, și un concert ce pendulează între aceleași coordonate temporale, aducând laolaltă creații devenite clasice și lucrări contemporane.
Din program:
16:00 Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României – Vernisaj
Pornind de la reclamele prezente în ziarele și revistele vremii - Adevérul, Dimineața, Universul, Curentul, Neamul Românesc, Argus etc., expoziția reconstituie istoria automobilismului românesc și a industriei ce se dezvoltă în jurul acestuia, în perioada interbelică, introducându-ne în universul acelor timpuri de avânt economic fără precedent și al schimbărilor pe care automobilul l-a adus în viața oamenilor.
Expoziția analizează și argumentează imagistic evoluția reclamelor industriei automobilului din punct de vedere tehnic, grafic și creativ, punctând în același timp momentele cheie ce au contribuit determinant la dezvoltarea societății interbelice românești, sub influența marilor firme ce au făcut istorie în domeniul automobilismului mondial: General Motors, Ford, Renault, Fiat, Skoda etc., acestea fiind primele ce și-au făcut intrarea pe piața românească.
Spațiul Symposium (Parter)
17:00 Past Forward - Concert pentru vioară și chitară clasică
Ladislau Csendes, Costin Soare și Ioan Bănescu vor interpreta compoziții noi ce abordează teme folclorice sau culte într-o manieră contemporană, prinși într-un dialog muzical creativ în care fiecăruia îi revine rolul unui personaj legendar. Lucrările realizate de Danielle Bees, Daniel Patrick Cohen, Sebastian E. Țună și Toma Verly sunt puse în oglindă cu piese mai vechi, dar care au fost considerate inovatoare la vremea lor, compuse de J. Turina și J. H. Roman, într-un concert marca UCIMR.
Spațiul Symposium (Parter)
Pe parcursul serii pot fi vizitate și celelalte expoziții ce se desfășoară în spațiile Bibliotecii Naționale a României:
Expoziții
• Artistul prin excelenţă, excelenţa unui artist. Personalitatea muzicianului Alfred Alessandrescu, oglindită în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României.
Aripa Mircea Vodă (Parter)
• Was Jetzt? Și, mai departe? - expoziție de artă contemporană - un laborator artistic în care 17 artiști din România, Belgia și Franța lansează o invitație la reflecție asupra transformării socioeconomice și culturale, catalizată azi de criza pandemiei.
Atrium, Buzunarele 1,2,3,4 (Parter)
• Floarea cuvintelor - limba română în comori literare şi bibliofile din patrimoniul Bibliotecii Naţionale a României
Spațiile expoziționale „Dealul Spirii”, „Puțul cu apă rece” și „Fântâna cu zodiac” (Mezanin)
• Ipostaze ale maternităţii în fotografia românească din secololul XIX. Imaginile selectate din Cabinetul de Fotografii al Departamentului Colecții Speciale ale Bibliotecii Naționale a Românie prezintă maternitatea în fotografia practicată în Vechiul Regat, reprezentarea mamei alături de copii şi de familie.
Curtea lui Dionis (Parter - Aripa Tribunalul București)
• Sunset-Sunrise – expoziție de pictură a artistei Marina Bira.
Spațiul Pergament (Parter - Aripa Dâmbovița)
Spațiile libere ale Bibliotecii Naționale a României vor rămâne deschise până la ora 23:00.
Intrarea este liberă!
inapoi