DIALOGURI LA MASA TĂCERII. 145 DE ANI DE LA NAȘTEREA SCULPTORULUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Biblioteca Națională a României, în parteneriat cu Asociația Interculturală Româno-Elenă „Dacia” din Atena, în colaborare cu Consiliul Județean Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și Biblioteca Județeană „Christian Tell”, organizează sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 12.00, evenimentul online ”DIALOGURI LA MASA TĂCERII. 145 DE ANI DE LA NAȘTEREA SCULPTORULUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI”.
Întâlnirea va continua seria de evenimente culturale și educative relevante pentru elevii români de pretutindeni, aniversarea zilei lui Brâncuși fiind o bună ocazie pentru o incursiune multifațetată în viața și opera marelui sculptor, în scopul promovării valorilor culturale autentice.
Artist de geniu, Constantin Brâncuși a revoluționat sculptura secolului XX, înnoind limbajul și viziunea plastică, prin redescoperirea formei pure, ca mod de reprezentare a vieții.
Evenimentul va fi moderat de doamna Daniela Popescu, președintele Asociației Interculturale Româno-Elene „Dacia” din Atena, iar invitații noștri speciali vor fi tineri din diaspora, precum și toți cei interesați de viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși.
În cadrul întâlnirii, doamna Carmen Mihaiu, Directorul General al Bibliotecii Naționale a României, va vorbi despre Brâncuși în calitatea sa de autor de aforisme și va citi câteva dintre acestea. De asemenea, ne vom aminti sau, după caz, vom face cunoștință cu monumentele ce alcătuiesc Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu într-o intervenție de la fața locului, vom intra în legătură cu elevii Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși”, cei care duc tradiția mai departe, și vom urmări o prezentare a creației brâncușiene realizată de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj.
Evenimentul va fi transmis live pe platforma Zoom, iar înscrierile se pot face trimițând un e-mail la adresa Ulterior, evenimentul va putea fi urmărit și pe canalul de youtube al Bibliotecii Naționale a României
inapoi