C@arte – expoziţie de pictură, grafică, carte-obiect. 17 septembrie - 6 octombrie 2012
17 septembrie 2012
În perioada 17 septembrie - 6 octombrie 2012, Uniunea Artiştilor Plastici din România organizează, la sediul Bibliotecii Naţionale a României (Mezanin, spaţiul „Muzeul cărţii”), expoziţia (pictură, grafică, carte-obiect etc.).
face parte din proiectul Arte în Bucureşti, realizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Serviciul Cultură. Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism – Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Biblioteca Naţională a României.
Expoziţia este deschisă publicului de luni până vineri, între orele 08.00-18.00. Intrarea este liberă.
Aflat la cea de-a III-a ediţie, proiectul Arte în Bucureşti face parte din seria Zilele Bucureştiului, având ca scop promovarea artelor vizuale, ca valori culturale şi patrimoniale.
Arte în Bucureşti face accesibile publicului bucureştean, şi nu numai, cele mai noi creaţii ale artiştilor vizuali (arte plastice, arte decorative şi multimedia).
Expozanţii sunt artişti din Bucureşti, dar şi invitaţi speciali: Carmen Apetrei, Vlad Basarab, Marijana Bitulescu, Relu Bitulescu, Ovidiu Croitoru, Elena Dăscălescu, Corina Duma, Mihai Ecobici, Daniela Frumuşeanu, Maria Gall, Andreea Ionaschu, Cristina Simona Marian, Lavinia Muşat, Lisandru Neamţu, Mircea Nechita, Cristina Oprişenescu, Marilena Preda Sânc, Constantin Aurelian Popovici, Marin Răducu, Paul Rădulescu, Sabina Stan, Mădălina Tănase, Svetlana Utto.
În cadrul prezentei ediţii a proiectului Arte în Bucureşti, se va realiza un catalog, cu lucrările autorilor expuşi, şi se vor acorda zece premii (domeniile: pictură, sculptură, grafică, arte decorative, multimedia, carte-obiect). Va fi acordat, de asemenea, un premiu de debut pentru cea mai bună cronică plastică a evenimentului (scrisă de un tânăr critic).
La ediţia a III-a a proiectului Arte în Bucureşti participă: Galeria Orizont (B-dul N. Bălcescu nr. 23 A; tel.: 021 3126723; www.galeria-orizont.blogspot.com; www.uap.ro; program: luni-sâmbătă, 11.00-19.00), Galeria Simeza (B-dul Magheru nr. 20; tel.: 021 3173825; www.simeza.blogspot.com; program: luni-sâmbătă, 11.00-19.00); Galeria Centrul Artelor Vizuale (Căminul Artei) (str. Biserica Enei, nr 16; tel.: 021 3126766; www.uapr-pictura-bucuresti.blogspot.com; program: luni-sâmbătă, 11.00-19.00), Galeria Atelier 35 (str. Şelari nr.13; ; www.atelier35.eu; atelier35.blogspot.ro; program: luni-sâmbătă, 11.00-19.00), Biblioteca Naţională a României (B-dul Unirii nr.22; ; oldsite.bibnat.ro; Program: luni-vineri, 08.00-18.00).
Persoane de contact:
Romana Mateiaş – Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Departamentul Cercetare
;
Constantin Popovici – Biblioteca Naţională a României
;
inapoi