home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

colecţii

achiziţii recente

Istoria fizicii din România

Istoria fizicii din România / Cristian Presură (coord.), [Adam Gheorghe, Bucurescu Dorel...]. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2021. XVII, 462, [3] p.: il., graf., tab., portr., fotogr. ISBN 978-973-27-3276-2 (Civilizaţia românească / coord. Victor Spinei; 31) Antetitlu: Academia Română. Secţia de Ştiinţe Fizice. (BNaR III 359.779)

Lucrarea Istoria fizicii din România, coordonată de Cristian Presură, are o structură orientată pe domeniile mari de cercetare (fizică nucleară, optică, spectroscopie, laseri, fizica particulelor și teoria câmpului, fizica materiei condensate, biofizică și fizica medicală, fizica plasmei, astrofizică etc.), deoarece fiecare domeniu își are propria lui istorie. Ea scoate în evidență varietatea de preocupări și contribuții ale cercetătorilor care au contribuit la apariția ei, dar, în același timp, reflectă și o oarecare diversitate de stiluri și abordări ale diverselor capitole.

Cronologic, în România evoluția cercetării în fizică are câteva etape, legate de condițiile geopolitice schimbătoare. În Muntenia și Moldova, prima etapă este cea până la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, atunci când fizica a făcut parte din filosofia științelor naturale și a fost predată în școlile grecești. Dar odată cu introducerea limbii române de către Gheorghe Lazăr (în Muntenia) și Gheorghe Asachi (în Moldova) începe o nouă etapă în care persoane care au studiat la univesități din Europa devin profesori de fizică la universitățile bucureștene sau ieșene. Mai departe, în jurul anului 1900 începe o a treia etapă, când putem spune că apare cercetarea în fizică pe teritoriul țării noastre. Aceste cercetări se desfășurau în mici laboratoare, slab dotate, în cadrul universităților. Această etapă se încheie la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, pe plan mondial, se remarcă o tendință puternică de utilizare a cunoștințelor de fizică pentru dezvoltarea social-economică și de utilizare a potențialului inovator al acestora pentru creșterea competitivității pe piața produselor.

În România, primul institut de cercetări de fizică s-a înființat după 1949 − Institutul de Fizică al Academiei. A urmat apoi diversificarea tematicilor de cercetare, stabilirea de priorități legate de politica de dezvoltare națională și crearea de noi institute, numărul fizicienilor crescând continuu. De asemenea, a crescut treptat și accentul pe cercetări aplicative, activități de dezvoltare tehnologică și chiar valorificări prin microproducția de unicate sau serie mică. După 1989, cercetarea în fizică a intrat într-o nouă etapă, marcată de liberatea circulației și de deschiderea neîngrădită a accesului la marile univeresități și laboratoare din afară și la marile programe de colaborare internațională.

„În ciuda existenței unor indicatori scientometrici de performanță, succesul cercetărilor în fizică este greu de cuantificat în mod obiectiv. Fără îndoială, există diferențe notabile de performanțe între indivizi, instituții sau sisteme naționale de cercetare. Mai ales astăzi, când cercetarea în fizică se face adesea în echipă și este multidisciplinară, rezultatele individuale sunt greu de evaluat. De aceea, lucrarea de față nu se vrea a fi o «fișă de evaluare» a rezultatului unui grup sau a unor persoane, ci mai degrabă o radiografiere a efortului individual și colectiv, dând exemple de oameni care, în limitele constrângerilor date de locul și timpul în care au trăit, au reușit să contribuie la dezvoltarea fizicii, iar exemplul lor trebuie cunoscut și urmat.” (Cristian Presură)

(Recenzie de Angela Bilcea)