Mária PAKUCS-WILCOCKS. Sibiul veacului al XVI-lea: rânduirea unui oraş transilvănean/ ilustraţia copertei: Radu Oltean, reconstituire a Pieței Huet din Sibiu la anul 1520. Bucureşti: Humanitas, 2018. XVI, 270 p.: facs., il. color. (Istorie. Societate & ci
Cartea este povestea vieții cotidiene a Sibiului secolului al XVI-lea, o călătorie având la bază documente inedite descoperite în arhive de mult uitate, și care prezintă personaje deosebite, evenimente memorabile, locuri aparte. Este o radiografie a unui oraş alcătuit diferit de cele din ţările române, în care cititorul este invitat să descopere care era construcția politică a guvernării orașului, buna guvernare, interacțiunea civică, ordinea și disciplina religioasă, cine erau cetățenii, patricienii, elita politică și economică, cum se făcea comerțul la distanță și care erau fundamentele economice ale bunăstării Sibiului.
Întrebări, precum: cum era administrat orașul, care erau simbolurile și agenții ordinii, care erau regulile care ajungeau sa fie respectate, înțelese și transmise noilor generații, cât de importante erau breslele, ce rol avea Biserica, unde și cum se integra un locuitor în comunitate sau cum se îmbrăcau și cum trăiau sibienii atunci, sunt câteva la care această monografie încearcă să ofere răspunsuri, pentru a descoperi un oraș care funcționa și trăia într-un ritm marcat de echilibru, ordine, muncă, politețe și reguli.
„Parcurgând câteva dintre aspectele cele mai importante ale vieții politice, sociale și religioase din Sibiul veacului al XVI-lea, am discutat adesea despre cât de mult se reflectă normele create de Sfatul orașului în realitatea practicii urbane. Statutele elaborate de oficialii sibieni sunt o expresie a aspirațiilor, a proiecțiilor despre Sibiu, sunt reprezentări despre orașul ideal, bine rânduit, german și lutheran. Eforturile Sfatului de a pune în practică aceste repezentări erau legitimate de votul cetățenilor și consensul civil, dar erau și sancționate de Dumnezeu.
Erau oare sibienii veacului al XVI-lea o comunitate model, care a asimilat și interiorizat normele de bună rânduială și bună purtare și a acționat în consens cu magistratul pentru aplicarea politicii de disciplinare morală și socială? Firește că nu. Nu se poate însă tăgădui că a existat un efort dirijat al autorităților politice și religioase ale sașilor ardeleni de a cristaliza o ordine bazată pe un fond comun de reprezentări care să-și aibă echivalentul într-o relație dintre guvernanți și guvernați, întemeiată pe principiile interesului general. Am evidențiat scopul comun al guvernanților și guvernaților care determina clauzele pactului dintre cele două categorii: crearea și menținerea unei comunități ordonate, cinstite și prospere, în care binele comun este atins în cadrul regulilor convenite. Am punctat și faptul că eforturile autorităților de a profila această ideatică politică a cetății sibiene infuzează protocoalele și cronicile orașului și conduce la dezvoltarea sau preluarea de simboluri menite să întărească solidaritatea între cetățeni și conducere, dar și să sporească prestigiul extern al Sibiului. De asemenea, am remarcat că aceste eforturi s-au soldat pe alocuri cu goluri în înregistrări, cu eufemizarea stării de fapt și alte practici de estetizare a realității.” (p. 202-203)
Mária Pakucs-Willcocks este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti, doctor în studii medievale la Central European University, Budapesta (2004). A publicat: Sibiu–Hermannstadt: Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania (Böhlau Verlag, Köln, 2007); „Zu urkundt in das Stadbuch lassen einschreiben”: Die ältesten Protokolle von Hermannstadt und der Sächsischen Nationsuniversität (1522–1565) (coordonator; Schiller Verlag, Sibiu/Bonn, 2016); Spectacolul public între tradiţie şi modernitate: Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii (coordonator, împreună cu Constanţa Vintilă-Ghiţulescu; Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007) și este autoare a numeroase studii în reviste şi în volume colective din ţară şi din străinătate.