home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

colecţii

achiziţii recente

O sută de ani după Tratatul minorităţilor (1919): aspecte din istoria şi civilizaţia evreilor din România

O sută de ani după Tratatul minorităţilor (1919): aspecte din istoria şi civilizaţia evreilor din România / Carol Iancu, Ladisláu Gyémánt, Lya Benjamin... ; vol. coord. de Carol Iancu, cu participarea lui Alin Popa; cuv. înainte: Aurel Vainer, Carol Iancu. Bucureşti: Editura Academiei Române, 2021. 355 p. : il., fotogr. în parte color. ISBN 978-973-27-3289-2 (BNaR III 359.780)

Volumul O sută de ani după Tratatul minorităţilor (1919): aspecte din istoria şi civilizaţia evreilor din România, coordonat de Carol Iancu și Alin Popa, a fost conceput într-o perspectivă pluridisciplinară, deoarece abordează istoria și civilizația evreilor, locuitori ai provinciilor istorice românești, din mai multe perspective, cele 17 studii find grupate în trei secţiuni – istorie, literatură şi artă, religie.

Cele zece studii pe care le cuprinde prima parte (Istorie) oferă o bogată și documentată analiză privind: emanciparea evreilor din România (Ladisláu Gyémánt, Emanciparea evreilor din România: antecedente și efecte), poziţia cercurilor politice româneşti faţă de problema încetăţenirii evreilor (Lya Benjamin, Evreii din România de la respingerea cetățeniei la încetățenire), spijinul internațional pentru emanciparea evreilor din România (Carol Iancu, Lupta internațională pentru emanciparea evreilor din România: de la Congresul de la Paris (1856) la Tratatul minorităților − 1919), evoluții în gândirea evreilor din România secolului al XIX-lea privind emanciparea (Lucian-Zeev Herșovici, Problema emancipării evreilor în gândirea și activitatea maskililor evrei din România în secolul al XIX-lea), Tratatul minorităților – „o garanție pentru o Românie cu adevărat mare” (Alin Popa, Tratatul minorităților și participarea României la Conferința de Pace de la Paris, 1919), Tratatul minorităţilor în dezbaterea din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (România la Conferința de Pace de la Paris 1919−1920 și poziția delegației române față de Tratatul minorităților, de Dumitru Preda), evreii – contributori importanți la dezvoltarea economică a României (sunt publicate două liste – una care conține 27 de personalităţi israelite care au marcat progresul economic al României, iar cealală, stabilimente meşteşugăreşti, comerciale, industriale şi bancare fondate de evrei în capitală şi în diferite localităţi din provincie) (Aurel Vainer, Considerații pe tema contribuției evreilor la dezvoltarea economică a României), educația la evreii din România, tratată din perspectivă cronologică de lungă durată (Lucian Năstasă-Kovács, Educația la evreii din România: între conservarea identității și tentația ieșirii din ghetou) și despre evreii sefarzi în spațiul românesc (Sefarzii în Țările Române − Felicia Waldman și Aspecte istorice și culturale ale fenomenului sefard în România − Ion Taloș).

Partea a doua a volumului (Literatură şi artă) conţine patru articole care vorbesc despre rolul unor evrei români, poeţi (Tristan Tzara, Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Gherasim Luca) şi artişti plastici (Marcel Iancu, Victor Brauner, Jacques Hérold, Jules Perahim), în mişcarea internaţională a avangardei. Dintre numeroşii scriitori evrei din România, Eugen Relgis (1895−1987) s a făcut cunoscut printr un militantism activ în asociaţii pacifiste internaţionale, fiind propus pentru Premiul Nobel. De asemenea, Sandu Darie (născut Haimovici) (1908–1991), originar din Roman (unde l a cunoscut pe M. Blecher), a devenit un artist plastic reputat în Cuba, tablourile sale fiind expuse în Muzeul Naţional din Havana. Darie a lucrat decoruri pentru teatru şi film, a înnoit fenomenul abstracţionist cubanez şi „s a afirmat în domeniul cinetismului cu o serie de Structuri transformabile (atingând expresivitatea maximă în arta cinetică)”. Nu în ultimul rând, sunt descrise în mod detaliat Templul cerealiştilor (Popşoier şil) din Bacău, unul dintre cele mai remarcabile edificii religioase evreieşti din România, evocând, totodată, situaţia evreilor din localitate în secolul al XIX lea. Autorii celor patru studii sunt: Ovidiu Morar, Mircea Popa, Emil Nicolae și Angela Scarlat.

A treia şi ultima parte (Religie), reuneşte trei studii, unul referitor la rolul ţadik ului în comunitatea evreiască hasidică (Valentin Ilie, The Tzadik: Mystical Behaviour and Community Responsability) şi două la problematica dialogului inter religios (Rolul dialogului în iudaism − Rafael Shaffer și Alexandru Șafran și dialogul evreo-creștin − Carol Iancu).

„Tratatul minorităților s-a impus ca o primă necesitate, în condițiile în care harta geografică și socio-umană a României Mari, în limitele teritoriale obținute după Marele Război, a cunoscut o mutație radicală, sub aspectul structurii demografice, al diferitelor naționalități și etnii.

Teritoriile alipite vechiului Regat – Transilvania, Basarabia și Bucovina – erau locuite de un număr important de populații de alte naționalități și confesiuni decât românii din Vechiul Regat. Pe bună dreptate, acești noi locuitori ai României Mari trebuiau să dobândească un statut care să le permită o viață liberă și democratică în noile condiții.

De altfel, Tratatul minorităților a constituit un suport juridic de prim ordin, pentru elaborarea și adoptarea noii Constituții a Regatului României din anul 1923. Merită relevat faptul că evreii născuți în Regat și cei veniți prin amplificarea teritorială a României au dobândit drept de încetățenire definitivă odată cu adoptarea noii Constituții a țării.” (p. VII)

(Recenzie de Angela Bilcea)