Biblioteca Naţională a României desfășoară relații de schimb internațional de publicații, în vederea dezvoltării propriilor colecții și pentru a promova cultura și civilizația românească.
Relaţiile de schimb au la bază Convenţia UNESCO din 1958 privind schimbul internaţional de publicaţii, ratificată de România prin Decretul 835/1964 și Legea bibliotecilor 334/2002, republicată.
Principiile schimbului internaţional:
• gratuitate - schimburile sunt definite ca mijloace de dezvoltare a colecţiilor în afara circuitelor comerciale
• reciprocitate – principiu al relaţiilor internaţionale, consacrat în acorduri, în tratate şi în convenţii în temeiul căruia beneficiarul se obligă să asigure un tratament identic sau echivalent.
• diversitate - tipologia publicaţiilor destinate schimbului (monografii şi publicaţii periodice, publicaţii academice şi de cercetare, teze, publicaţii oficiale, reproduceri după manuscrise, documente epuizate, rare sau ediţii rare) şi suportul (hârtie, microformat).
• operativitate
• flexibilitate
• generozitate
Partenerii de schimb ai BNaR sunt în mare parte biblioteci naţionale, biblioteci de cercetare, biblioteci universitare, biblioteci publice, biblioteci specializate, muzee, alte instituţii culturale.
Biblioteca Naţională a României îndeplinește și funcția de centru național de schimb, realizând evidenţa centralizată şi statistica schimburilor internaţionale de publicaţii din Sistemul Naţional de Biblioteci și alte structuri info-documentare.
Activitatea centrului naţional de schimb este reflectată prin evidenţa schimburilor internaţionale realizate de către diferite structuri biblioteconomice din ţară, statisticile aferente, consultanţă şi asistenţă metodologică pentru alte biblioteci care doresc să cunoască posibilităţile de schimb cu diferite instituţii de profil din străinătate.
Lista instituțiilor din țară care practică schimbul internațional de publicații se regăsește aici. (anexă tabel word)
Statistica schimburilor internaționale de publicații este publicată în raportul anual de activitate al BNaR.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi la:
Biblioteca Naţională a României
Serviciul Dezvoltarea colecțiilor
Bd. Unirii, nr. 22, sector 3, Bucureşti
telefon 021.313.57.10
e-mail: