caută:   
 
 

achiziţii recente

 
Tratat de biblioteconomie

Tratat de biblioteconomie / coord.: prof.univ. emerit Mircea Regneală; introducere de prof. univ. emerit Mircea Regneală. Ed. a 2-a, rev. și adăug. Bucureşti: Editura ABR, 2022. 5 vol.: il. în parte color. (Biblioteca ABR; 32)

Lucrarea, aflată la a doua ediție, a fost concepută sub forma unui tratat care să cuprindă, într-o sinteză unică, aspectele esențiale ale biblioteconomiei și științei informării, să concentreze toate aspectele teoretice și practice și să servească drept instrument de informare și învățare, în același timp conținând cele mai noi cercetări ale domeniului. Nu este o lucrare exhaustivă, nici una critică, ci una care adună și pune într-o anumită ordine lucruri cunoscute și acceptate de comunitatea profesională de astăzi, fiind o sinteză a ceea ce s-a scris la noi și în alte țări pe subiectele propuse. 
Așa cum spune în Introducere coordonatorul lucrării, profesorul Mircea Regneală, este o lucrare care pune accent pe „claritatea ideilor, având mereu în atenție că un tratat este o carte de învățătură de nivel înalt, care expune principiile unui domeniu dezvoltat sub toate aspectele sale de bază și care trebuie scrisă pe înțelesul tuturor, atât al celor familiarizați cu terminologia din domeniul informării și documentării, cât și al celor care iau acum contact cu literatura de specialitate”.
Colectivul de redactare, format din 36 de specialiști din domeniul biblioteconomiei, și care este coordonat de prof.univ. emerit Mircea Regneală, și-a propus o ediție echilibrată între multitudinea de cunoștințe din biblioteconomie, în continuă creștere − ceea ce a condus la impunerea unei selecții riguroase − și noțiunile de bază care definesc domeniul și care nu pot lipsi dintr-o asemenea lucrare. Pentru pregătirea acestei noi ediții, s-a solicitat specialiștilor din țară să indice subiecte de importanță majoră care nu sunt prezentate în prima ediție; ca urmare, au apărut subiecte noi, în același timp, textele vechi fiind îmbogățite sau chiar scrise din nou, păstrând uneori doar titlul din vechea ediție. 
Tratatul este structurat în cinci volume, fiecare volum fiind dedicat principalelor direcții din domeniul biblioteconomiei. La începutul fiecărui capitol este dat un sumar al problemelor care vor fi dezvoltate în cuprinsul lui, astfel încât cititorul să poată decide dacă conținutul îl interesează sau nu. De asemenea, bibliografia de referință de la sfârșitul fiecărui capitol sau teme, formată din lucrări importante, oferă cititorului posibilitatea de a consulta și alte lucrări în care dorește să-și îmbogățească informația asupra unui subiect. Astfel, dacă primul volum, împărțit în trei mari capitole, situează domeniul biblioteconomiei în cadrul mai larg al istoriei scrisului, cărții și bibliotecilor, al doilea volum prezintă colecțiile de bibliotecă și catalogarea acestora. Volumul al treilea al cărții cuprinde patru capitole referitoare la prelucrarea, prezervarea, conservarea și restaurarea documentelor, comunicarea colecțiilor și utilizatorii, statistica de bibliotecă, iar al patrulea este dedicat activității de informare și documentare, punând accent atât pe politicile și proiectele din acest domeniu, cât și pe managementul și marketing-ul structurilor infodocumentare. În sfârșit, volumul al cincilea conturează imaginea modernă a bibliotecii contemporane, sub toate aspectele ei, care, în funcție de utilizatori, a știut cum să se adapteze cerințelor acestora, dar și tehnologiilor moderne în continuă evoluție.

„Cu acribie științifică, empatie de bibliofil și competență intelectuală, prof. univ. Mircea Regneală și colaboratorii d-sale retrasează aici fascinanta istorie a scrisului și geneza acestei minuni pe care, sub diferitele ei forme, o numim carte. (...) Prin scris și prin carte, fiecare generație lasă următoarelor propria sa moștenire, într-o înlănțuire care alcătuiește marea cultură a umanității. Cu cele cinci volume ale acestui Tratat de biblioteconomie, coordonând circa 40 de colaboratori, pe parcursul a aproximativ trei mii de pagini de text condensat, profesorul Regneală aduce culturii naționale o lucrare de pionierat, necesară nu numai bibliotecilor și bibliotecarilor, ci oricărui mediu elevat. Și, mai ales, avem aici un Omagiu cu majusculă adus acestor minunate invenții ale minții umane, cele care împreună ne educă și ne cizelează de câteva mii de ani − adică acest binom fermecat, cartea și biblioteca.” (prof.univ. Adrian Cioroianu)

Recenzie de Angela Bilcea

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României