home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

evenimente în parteneriat

ALTFEL. Expoziție de pictură de Ion Pantilie

Marți, 7 octombrie 2014, de la ora 18.00, la Biblioteca Națională a României (spațiul expozițional Symposium, parter) va avea loc vernisajul expoziției de pictură ALTFEL, care poartă semnătura artistului Ion Pantilie.

Expoziția rămâne deschisă până în data de 19 octombrie 2014.

Intrarea este liberă.

Absolvent al Universității Naționale de Arte din București în anul 1971, Ion Pantilie a fost președinte al Filialei Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) în perioada 1980-1990, fondator, în 1975, al Galeriei de Artă Metopa din Pitești, în prezent profesor la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din aceeași localitate.

Ion Pantilie are în palmares numeroase expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate (Polonia, Germania, Franța).

Mihai Plămădeală, critic de artă: „Marca stilistică a unei poveşti fără sfârşit – Ion Pantilie cultivă în plan vizual relaţia dintre formă și valoare cromatică. Principalele argumente stilistice ale creaţiei sale sunt vibrația culorilor și simetria. Lucrările se dezvoltă în principiu longitudinal, fără ca figurile geometrice propuse să joace un rol aşa-zis cinetic în actul percepţiei, constituindu-se mai degrabă în arii portante pentru haşuri. Fasciculele de culoare provoacă eventuale efecte de mișcare în ochii privitorului, dar iluzia optică nu este o miză pentru artist, interesat cu adevărat de juxtapuneri şi transparenţe. Acesta ar fi nivelul de transmitere a mesajului pe care îl au lucrările lui.

Aşadar, fără trucuri perspectivale, geometrie distractivă sau şoc vizual. În schimb, discreţie, rafinament, concizie şi gândire sistematică. O încadrare posibilă a muncii lui Ion Pantilie, de altfel cea mai justă, este totuşi în curentul Op Art, undeva la limita acestuia. Vestea bună este că artistul a ajuns la ideile şi rezultatele corespunzătoare lor fără a căuta afilierea la ceva preexistent. Personal, nu am întâlnit nimic asemănător cu Pantilie, cel puţin nu pe marile bulevarde ale picturii şi la acest nivel de subtilitate. Dacă luăm în calcul faptul că artistul urmează direcţia menţionată de peste patru decenii, putem vorbi despre o marcă stilistică a sa.

Încă din primii ani, cei ai formării, Ion Pantilie a încercat porţile Constructivismului, ulterior ale Minimalismului, abordând o serie de compoziţii a căror voinţă artistică era disiparea petei în culoarea dominantă a fondului, în fapt, a exteriorului. Interesat de sectio aurea şi de problemele cromatice din sfera griurilor, a considerat figurativul mult prea sărac pentru pictură. În schimb, a mers pe varianta geometrismului, în speţă a pătratului, ale cărui expandări sau comprimări i-au revelat ulterior arcul de cerc. Graniţele Expresionismului Abstract nu au fost niciodată trecute de el, nici cele ale Suprematismului ori Futurismului. A considerat în schimb că fiecărei culori îi corespunde o formă geometrică, dar şi o treaptă spirituală.

Albului, care reprezintă în creaţia sa lumina, divinitatea, artistul îi opune negrul, privit ca loc unde te poţi ascunde, unde te poţi debarasa de tot ce ai mai bun. În consecinţă, clarobscurul, ca şi cea de-a treia dimensiune (sugerată perspectival sau iluzionistic), au fost eludate din discursul său.

Amestecul culorilor, realizat sub egida absolută a trecerilor gradate, creează efecte fascinante de lumini şi umbre pe suprafaţa pânzelor, independente de unghiul surselor fizice de iluminare. Alternanţa zonelor de opacitate cu cele de transparenţă, voalările şi jocul complementarelor participă la o lume de sine stătătoare, una a picturii. Acestea sunt “subiectele” cu care ne confruntăm în lectura unor lucrări ale căror titluri îşi păstrează independenţa organică faţă de conţinut.

Privitorul va trebui să fie rezervat în faţa intersecţiilor care dau naştere unor cruci, căutând mai degrabă secţiunea de aur decât posibile sensuri iconografice. Arborii lui Ion Pantilie, chiar dacă sunt inspiraţi de ideea arhetipală a axei lumii, au funcţia morfologică precisă la nivel de pictură, de a delimita, a sublinia, ori direcţiona şi abia apoi, la nivel metaforic, de a sugera comunicarea dintre cer şi pământ.

Ceea ce doresc să punctez este că asociaţiile culturale nu trebuie să fie tratate ca factori identitari în receptarea lucrărilor, chiar dacă acestea au determinat tema, respectiv căutarea şi alegerea soluţiilor finale. Respectând informaţiile motivaţionale puse la dispoziţia noastră de artist, avem de-a face cu pictură abstractă, care nu are nevoie de o poveste pentru a se susţine.

Ferm convins că pictura trebuie să evite hedonismul, mergând în schimb pe dimensiunea estetică şi intelectuală, pictorul este interesat şi de relaţiile dintre sunet şi imagine, de posibila echivalenţă a acestora. Să spunem că adâncimile de frecvenţă ale culorilor sale pot avea corespondent sonor, în context sinestezic. Apropiat cumva de Kandinski, artistul român se poziţionează la o distanţă de siguranţă faţă de Malevici.

Consistenţa şi coerenţa cu care Pantilie îşi urmează linia, despre care am stabilit că în primul rând este una morfologică, trimit cu gândul spre modelul spiralei; al finalului ce se constituie în început, în fapt al poveştii fără sfârşit. Fiecare pânză, prin ceea ce înseamnă căutare, experiment, risc sau soluţie, generează idei pentru alte şi alte lucrări. Cu alte cuvinte, deşi avem de-a face aparent cu aceleaşi constante şi variabile, nu este cazul să vorbim despre o criză manieristă ori despre un nivel de plafonare şi aceasta deoarece algoritmul artistic nu se bazează pe transpoziţii, ci pe derivări, dacă este să adoptăm doar în contextul dat limbajul matematic.

În fine, subtilitatea cromatică pusă în slujba unor idei clar determinate îl recomandă pe Ion Pantilie drept unul dintre artiştii care ne amintesc prin munca lor artistică adevărul că pictura are la bază raţiuni intelectuale”.