caută:   
 
 

arhivă

 

Zilele Bibliotecii Naţionale a României
11-12 decembrie 2008

Cu ocazia celei de a XI-a ediţii a Zilelor Bibliotecii Naţionale a României (11-12 decembrie 2008) Rotonda Bibliotecii Naţionale a găzduit desfăşurarea unei manifestări cultural-ştiinţifice intitulată “Sub semnul lui Macarie” urmată de vernisarea unei expoziţii de carte veche românească. Expoziţia din Rotonda Bibliotecii Naţionale a fost prilejuită de împlinirea a 500 de ani de la apariţia, la 10 noiembrie 1508, a “Liturghierului” lui Macarie. Academicianul Gabriel Ştrempel, dr-ul în filologie Doru Bădără, Elena-Maria Schatz şi Dana-Silvia Ţilică au susţinut comunicări despre cei 500 de ani de tipar românesc, despre Macarie şi urmaşii săi în arta tiparului, precum şi despre soarta tipăriturilor lui Macarie în era digitală. “Liturghierul lui Macarie în Colecţiile Speciale ale BNR” a constituit subiectul unei ample prezentări a specialiştilor Bibliotecii, în condiţiile în care a fost expus originalul lucrării în cadrul expoziţiei. Vernisarea expoziţiei a fost urmată de lansarea publicaţiilor Bibliotecii Naţionale a României, tipărite în anul 2008, precum şi a numărului 3-4/2006-2007 a “Revistei Române de Istorie a Cărţii”. Decernarea Diplomelor de Excelenţă ale Bibliotecii Naţionale a fost urmată de susţinerea de către formaţia de muzică veche “Anton Pann” a unui concert de muzică veche şi a “Suitei I” de Johann Sebastian Bach la violoncel, în interpretarea lui Alexandru Gorneanu. Zilele Bibliotecii Naţionale a României au fost inaugurate, în cursul zilei de 11 decembrie, prin desfăşurarea unui workshop profesional dedicat drepturilor de proprietate intelectuală şi drepturilor conexe, desfăşurat cu sprijinul OSIM ŞI ORDA.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, miercuri, vineri: 11.00-13.00 / marți, joi: 12.00-14.00

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României