Scriitoarea Chris Simion vine la Biblioteca Națională a României
În luna dedicată femeilor, Biblioteca Națională a României aduce în atenție doamne cu povești speciale, adevărate modele care și-au pus amprenta asupra culturii țării noastre.
Cu sprijinul Asociației Zetta, al cărei obiectiv este acela de a oferi susţinere femeilor care au trecut prin experiența traumatizantă a cancerului la sân, Biblioteca Națională a României propune, în data de 14 martie, de la ora 17:00, în Sala de conferințe Mircea Eliade (parter), o întâlnire cu scriitoarea Chris Simion Mercurian.
Autoarea va da astfel citire, în cadrul unei lecturi publice, unor fragmente din albumul foto-text Care dintre noi, care surprinde o parte dintre trăirile proprii în lupta cu cancerul la sân, în scopul educării publicului în înțelegerea transformărilor de natură psihică din spatele luptei cu cancerul, adesea mai dificil de suportat decât cele fizice.
În România, se depistează anual aproximativ 80.000 de cazuri noi de cancer, spune o statistică a Organizației Mondiale a Sănătății. De aceea, educația în scopul prevenției și adoptarea unui comportament adecvat față de această boală și față de persoanele care trebuie să îi facă față reprezintă un deziderat al multor instituții și organizații din țară.
Bibliotecile nu pot rămâne departe de suferința prin care sunt nevoite să treacă unele femei, iniţiind în acest sens programe, activități, campanii prin care încearcă să sprijine persoanele afectate.
Pe parcursul lui 2019, decretat „Anul Cărții”, Biblioteca Națională va organiza o serie de evenimente de promovare a cărții și a lecturii în rândul tuturor categoriilor de utilizatori, dar și activități cultural-educative menite să atragă atenția asupra grupurilor vulnerabile, să ajute publicul larg să conștientizeze importanța integrării culturale și educative a grupurilor marginalizate.
„Chris este un Fenomen! Întâlnirea cu ea a fost pentru mine o revelație... M-am gândit din prima clipă să fac tot posibilul ca toți apropiații mei să o cunoască. Vă promit că întâlnirea cu ea o să vă îmbogățească existența și că, după ce îi veţi auzi povestea, veţi privi cu alți ochi viața” – Dr. Dragoș Zamfirescu, Președintele Asociației Zetta
inapoi