Tehnologia informaţiei a produs schimbări istorice în biblioteci, de la modul de lucru, abilităţile şi cunoştinţele bibliotecarilor şi până la repoziţionarea şi redefinirea rolului pe care trebuie sa şi-l asume în noua societate informaţională.
Cu multe decenii înainte de apariţia computerelor şi implicit a reţelelor de comunicare, Paul Otlet (1868-1944), renumit academician belgian şi părintele Clasificării Zecimale Universale, a fost pionierul a ceea ce avea să însemne World Wide Web pentru umanitate. Viziunea sa asupra organizării cunoaşterii într-o reţea extinsă de colecţii de documente includea noţiunile de hiperlink, motoare de căutare, acces de la distanţă, descrise desigur cu altfel de nume. Otlet nu numai că şi-a imaginat cunoaşterea umanităţii înmagazinată în fişiere şi disponibilă de la distanţă oricui (denumită Reţea Internaţională pentru Documentare Universală), dar a şi construit o colecţie structurată de documente din întreaga lume descrisă după anumite norme şi standarde, însoţită de un serviciu de regăsire capabil să răspundă unor cereri prin copierea informaţiei relevante de pe fişe.
Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale a dat noi speranţe în ceea ce priveşte posibilităţile de a realiza o arhivă universală atotcuprinzătoare, o adevărată grădina a cunoaşterii, în care oricine poate intra oricând şi poate găsi orice. Internetul, reţelele de servere, portalurile şi tehnologiile de digitizare par a oferi soluţia miraculoasă pentru realizarea bibliotecii universale deschise, o încrengătură inteligent structurată de interfeţe şi baze de date, unele accesibile gratuit printr-un calculator conectat la Internet, altele fatalmente inaccesibile celor care nu au tehnologia şi resursele financiare necesare.